va rog ajutati-ma!!!!!!!!!!!!

De la: dorinitza22, la data 2010-04-10 14:33:43Povestea e lunga dar incerc sa fiu cat mai succinta. Sunt intr-o relatie de 8 ani, la inceput ne iubeam ca orice alt cuplu fericit. Eu eram aveam 17 ani cand l-am intalnit, el 20. A durat 4 ani, eu ream studenta, el traia in strainatate, venea si pleca la 6-7 luni....asa s-au scurs cei 4 ani, asteptand cand o sa vina ziua ce-a mare ca sa fim pentru totdeauna impreuna. Uite ca a venit si clipa....la inceput ne mai certam, ca ma rog nu ne cunoasteam atat de bine dar am trecut si peste asta....eu am plecat la el si am inceput o viatza noua, departe de prieteni, departe de casa si de familie. Am renuntat la tot, la absolut tot!!!, lucram cot la cot, secunda de secunda langa el....apoi am decis sa ne mutam in alt oras.....unde doar el avea de lucru, eu nu....si uite cum s-au scurs aproape 3 ani de atunci.....de cand tot stau acasa nefacand nimic, pentru ca nici nu pot sa-mi gasesc de lucru, situatia e prea complicata. Innebunesc de singurate, fara prieteni, fara ca sa discut cu cineva, el lucreaza, munceste enorm, se trezeste in fiecare dim la ora 4, face tot posibilul ca relatia asta sa functioneze....eu nu fac nimic, nu muncesc si innebunesc. El e casatorit si are si un copil dar nu mai tine contactul cu ei.....pentru ca relatia respectiva a fost un esec de la bun inceput. Ce sa fac, va rog ajutati-ma!!!!! sunt intr-o depresie exagerata si nu am curajul sa fac eu urmatorul pas.

De la: dorinitza22, la data 2010-04-12 11:52:19Daca il mai iubesc,, nu pot sa zic asta, cu timpul iubirea isi pierde din stralucire, apare obisnuinta dar nu asta ma sperie pe mine, nu sunt pretentioasa nici cu iubirile si nici cu job-urile care nici macar nu le am. Eu as fi in stare sa lucrez si ca servitoare numai sa contribui si eu cu ceva la cheltuilele noastre care sunt destul de mari, el singur nu reuseste dar face si imposibilul uneori...si uite din oboseala lui si plictiseala mea ( nefiind cu nimic de folos), se ajung unele seri cand stam unul langa altul fara ca sa scoatem o vorba, privim tv de parca el ne-ar da raspunsurile la intrebarile care le avem. Si nu e problema ca nu comunicam despre situatia noastra.....nu stiu, poate obisnuinta asta a intrat prea mult in oase nu numai in creer, sunt deja 9 ani de cand sunt doar cu el, e unicul din viatza mea. Nu mai am incredere in mine si nu doar in ce priveste alti barbati dar in societate in general, stand intr-un fel atat de izolata de societate, ma face sa ma inchid in mine, sa sufar si mai mult nimic. Daca e sa plec acasa, ca sa lucrez acolo pentru ca am deja cateva oferte, pentru el inseamna un fel de tradare din partea mea.....si e de parerea ca daca plec nici sa nu ma mai intorc. Inca o data merci ca sunteti receptive......e prima data cand scriu pe un forum despre probl mele.....se vede ca am ajuns la disperare :)

De la: dorinitza22, la data 2010-04-12 13:36:11Offf, Laura....cine poate sa te inteleaga mai bine decat o persoana care este exact in aceeasi situatie ca si tine! Tu cati ani? cred ca esti tanara.....eu sa fi urmat sfaturile lui apoi nici facultatea nu avea sa am pana acum, asta a fost cel mai bun lucru care l-am putut face pana la 25 de ani, ca voi lucra eu pe profesia mea sau ba, nu conteaza, important e ca macar asta am reusit sa realizez si doar la insistentele mamicai. ( care nu ma intelege nici acum dupa 8-9 ani, cum de suport sa stau atat izolata de societate). Si chestia e ca sfaturi sunt multe....dar sa le si aplici, e mult mai complicat decat pare, chiar e foarte complicat! si asta din cauza ca multe din noi nu au o personalitate mai puternica si depind intr-un fel sau altul de partener.....asta e problema cea mai mare....Oricum iti zic si tie si mie, Curaj, poate o sa se schimbe ceva....

De la: sweety25, la data 2010-04-12 13:36:11Offf, Laura....cine poate sa te inteleaga mai bine decat o persoana care este exact in aceeasi situatie ca si tine! Tu cati ani? cred ca esti tanara.....eu sa fi urmat sfaturile lui apoi nici facultatea nu avea sa am pana acum, asta a fost cel mai bun lucru care l-am putut face pana la 25 de ani, ca voi lucra eu pe profesia mea sau ba, nu conteaza, important e ca macar asta am reusit sa realizez si doar la insistentele mamicai. ( care nu ma intelege nici acum dupa 8-9 ani, cum de suport sa stau atat izolata de societate). Si chestia e ca sfaturi sunt multe....dar sa le si aplici, e mult mai complicat decat pare, chiar e foarte complicat! si asta din cauza ca multe din noi nu au o personalitate mai puternica si depind intr-un fel sau altul de partener.....asta e problema cea mai mare....Oricum iti zic si tie si mie, Curaj, poate o sa se schimbe ceva....