Dragoste :)

Iubitul meu este bisexual. Pareri, sfaturi?

Diferenta de varsta in cuplu!!

Deci, timpul este foarte important , pentru asta voi incerca sa fiu scurta.Sper sa intelegi.. Am o relatie de 1 an. Poate ca sunt eu persoana pesimista si ca gandesc eronat...poate ca m am prostit si nu mai functioneaza neuronii cum trebuie. O problema mica a fost in 2011, cand eu doar ce ma cunoscusem cu el, si a fost majoratul lui, si nu m am dus...nu vroiam sa fiu cu el pe atunci, adica nu prea imi placea de el ca era gras, si nici nu vroiam o relatie. Mama lui ma cunoscuse in primavara lui 2011 si chiar era foarte fericita, adica s a comportat foarte frumos cu mine si ii placea sa vorbeasca cu mine, eu fiind mai timida, a fost prima mamica la care am fost a unui prieten, tinand cont ca eu nu eram iubita lui pe atunci, eram prieteni, pur si simplu. ieseam cu bicicletele afara...era asa frumos, eram doi adolescenti care taiam intersectiile de la un cap al orasului la celalalt. A venit si majoratul, la vreo 3 luni, m a invitat si nu am vrut sa ma duc, ne certasem, nu mai stiu exact motivul, era insignifiant oricum. Mama lui cica s a suparat foarte tare pentru ca nu am fost prezenta. Apoi in iarna lu 2011 am hotarat sa fim impreuna,No matter. Si de atunci suntem pana in prezent intr-o relatie. Dar mi se pare ca ceva este ineregula. el de anul trecut , dupa vreo 4 luni de relatie, a inceput sa se ascunda de parintii lui cand vorbeste la telefon...uneori vorbeste in baie, numai sa nu auda ce vorbeste la tel, ptr ca mereu ii zice ca vorbeste prea mult la telefon.Ceva ce m a suparat foarte tare a fost ca in iarna asta am vrut sa merg la munte intr-o excursie.Si parintii lui nu au fost deacord deoarece trebuie sa puna mana sa invete ca are bacu si ca nu are note bune, a fost o cearta atunci pentru ca el a insistat sa mearga cu mine, dar ei in ruptul capului nu au acceptat asa ceva...si ca prin minune...azi el a plecat cu ai lui la munte trei zile. si excursia era de pe 2 pana pe 6 ianurie. nu stiu, ma simt aiurea asa..imi doream asa mult sa merg cu el intr o excursie, sa ma dau si eu pentru priam data pe partie, ca nu am fost decat odata la munte cu scoala cand eram mai mica...si nu a fost chiar asa distractiv. oricum ne certam pe motivul "parinti ", dar stiti care e chestia? ca de fiecare data cand am iesit cu ai lui la film, am fost acasa, m am simtit super bine, chiar sunt niste oameni exceptionali, care vad ca ma simpatizeaza, nu au nimic cu mine, banuiesc ca daca aveau ceva anume cu mine, nu se mai intamplau cele mentionate 1 rand mai sus. Ai lui sunt putin mai severi cu el si il tin din scurt. El ma iubeste foarte mult, cand a stiut ca greseste si chiar daca nu a gresit, a facut pe drq in patru sa repare si sa ma faca fericita. Dar uite ca nu sunt mereu fericita... Mereu sunt imbufnata si mereu gandesc negativ...nu stiu de ce? oare situatia in sine este o problema ori eu am o problema? Am avut si o mica disputa pe faptul ca incearca sa imi ascunda unele lucruri... pentru a nu ma supara, cica, dar mai rau face, si ii explic acest lucru, incerc din rasputeri sa discutam cand este o problema, cand ma vede suparata si ca vreau sa pun punct relatiei ca nu se mai poate, atunci observa cu ce greseste si se pune in genunchi ca nu vrea sa ma piarda..ca ma iubeste cum nu va iubi pe nimeni! exact asa imi spune, mi se rupe sufletul, il iubesc sincer si mereu i am fost alaturi, si cand il certau ai lui , cand era trist, cand ii venea sa planga, cand a fost fericit , cand a luato nota buna, cand a castigat, cand si a luat pantofii lui preferati, am fost acolo si l am sprijinit, bucurat alaturi de el. Nu am vrut sa il las nici o secunda, sa ii dau drumul atunci cand am simtit ca ii este greu. Este o persoana foarte speciala din viata mea! Dar se intampla uneori sa fie numai zile roz, si altele negre, in care ne trantim telefoanele in nas, tipam unul la altul, si nu ne putem intelege deloc ...pana ne calmam ..adica ori lasa de la el, ori las eu de la mine. Am avut momente kd m a mintit ...si nu a recunoscut in ruptul capului ca este asa..si dupa cateva luni cand ii pun aceeasi intrebare, recunoaste, i-o zic cu calm, si dintrodata, pe neasteptate.. Am inceput sa il cunosc deja, il iubesc...ce sa mai.. Am multe sa zic.. dar ma rezum la atat..am spus si bun si rau. Si ceea ce imi place, si ce nu imi place. Deci, sunt eu cea pesimista, sau situatia este o problema? am simtit sa ma repet. Va multumesc pentru cei care ati citit, ati avut rabdare si v as ruga sa imi spuneti parerea voastra si ce ar fi bine sa fac sa gandesc mai pozitiv, daca chiar sunt asa pesimista...in acel caz . Va pup !
kudika_595 Postat pe 8 Ianuarie 2013 12:58

Deci, timpul este foarte important , pentru asta voi incerca sa fiu scurta.Sper sa intelegi..
Am o relatie de 1 an. Poate ca sunt eu persoana pesimista si ca gandesc eronat...poate ca m am prostit si nu mai functioneaza neuronii cum trebuie. O problema mica a fost in 2011, cand eu doar ce ma cunoscusem cu el, si a fost majoratul lui, si nu m am dus...nu vroiam sa fiu cu el pe atunci, adica nu prea imi placea de el ca era gras, si nici nu vroiam o relatie. Mama lui ma cunoscuse in primavara lui 2011 si chiar era foarte fericita, adica s a comportat foarte frumos cu mine si ii placea sa vorbeasca cu mine, eu fiind mai timida, a fost prima mamica la care am fost a unui prieten, tinand cont ca eu nu eram iubita lui pe atunci, eram prieteni, pur si simplu. ieseam cu bicicletele afara...era asa frumos, eram doi adolescenti care taiam intersectiile de la un cap al orasului la celalalt. A venit si majoratul, la vreo 3 luni, m a invitat si nu am vrut sa ma duc, ne certasem, nu mai stiu exact motivul, era insignifiant oricum. Mama lui cica s a suparat foarte tare pentru ca nu am fost prezenta. Apoi in iarna lu 2011 am hotarat sa fim impreuna,No matter.
Si de atunci suntem pana in prezent intr-o relatie. Dar mi se pare ca ceva este ineregula. el de anul trecut , dupa vreo 4 luni de relatie, a inceput sa se ascunda de parintii lui cand vorbeste la telefon...uneori vorbeste in baie, numai sa nu auda ce vorbeste la tel, ptr ca mereu ii zice ca vorbeste prea mult la telefon.Ceva ce m a suparat foarte tare a fost ca in iarna asta am vrut sa merg la munte intr-o excursie.Si parintii lui nu au fost deacord deoarece trebuie sa puna mana sa invete ca are bacu si ca nu are note bune, a fost o cearta atunci pentru ca el a insistat sa mearga cu mine, dar ei in ruptul capului nu au acceptat asa ceva...si ca prin minune...azi el a plecat cu ai lui la munte trei zile. si excursia era de pe 2 pana pe 6 ianurie. nu stiu, ma simt aiurea asa..imi doream asa mult sa merg cu el intr o excursie, sa ma dau si eu pentru priam data pe partie, ca nu am fost decat odata la munte cu scoala cand eram mai mica...si nu a fost chiar asa distractiv.
oricum ne certam pe motivul "parinti ", dar stiti care e chestia? ca de fiecare data cand am iesit cu ai lui la film, am fost acasa, m am simtit super bine, chiar sunt niste oameni exceptionali, care vad ca ma simpatizeaza, nu au nimic cu mine, banuiesc ca daca aveau ceva anume cu mine, nu se mai intamplau cele mentionate 1 rand mai sus.
Ai lui sunt putin mai severi cu el si il tin din scurt.
El ma iubeste foarte mult, cand a stiut ca greseste si chiar daca nu a gresit, a facut pe drq in patru sa repare si sa ma faca fericita. Dar uite ca nu sunt mereu fericita...
Mereu sunt imbufnata si mereu gandesc negativ...nu stiu de ce? oare situatia in sine este o problema ori eu am o problema?
Am avut si o mica disputa pe faptul ca incearca sa imi ascunda unele lucruri... pentru a nu ma supara, cica, dar mai rau face, si ii explic acest lucru, incerc din rasputeri sa discutam cand este o problema, cand ma vede suparata si ca vreau sa pun punct relatiei ca nu se mai poate, atunci observa cu ce greseste si se pune in genunchi ca nu vrea sa ma piarda..ca ma iubeste cum nu va iubi pe nimeni! exact asa imi spune, mi se rupe sufletul, il iubesc sincer si mereu i am fost alaturi, si cand il certau ai lui , cand era trist, cand ii venea sa planga, cand a fost fericit , cand a luato nota buna, cand a castigat, cand si a luat pantofii lui preferati, am fost acolo si l am sprijinit, bucurat alaturi de el. Nu am vrut sa il las nici o secunda, sa ii dau drumul atunci cand am simtit ca ii este greu. Este o persoana foarte speciala din viata mea!
Dar se intampla uneori sa fie numai zile roz, si altele negre, in care ne trantim telefoanele in nas, tipam unul la altul, si nu ne putem intelege deloc ...pana ne calmam ..adica ori lasa de la el, ori las eu de la mine.
Am avut momente kd m a mintit ...si nu a recunoscut in ruptul capului ca este asa..si dupa cateva luni cand ii pun aceeasi intrebare, recunoaste, i-o zic cu calm, si dintrodata, pe neasteptate..
Am inceput sa il cunosc deja, il iubesc...ce sa mai..
Am multe sa zic.. dar ma rezum la atat..am spus si bun si rau. Si ceea ce imi place, si ce nu imi place. Deci, sunt eu cea pesimista, sau situatia este o problema? am simtit sa ma repet. Va multumesc pentru cei care ati citit, ati avut rabdare si v as ruga sa imi spuneti parerea voastra si ce ar fi bine sa fac sa gandesc mai pozitiv, daca chiar sunt asa pesimista...in acel caz . Va pup !

kudika_595
Postat pe 8 Ianuarie 2013 12:58

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
cum se comporta romanul intr-un supermarcket?	13	De la: Summer_ 8 Aprilie 2010 16:54
pe cine iubesc?pe primul sau p al doilea?ajutati-ma va rog	28	De la: angelo_micnegrusiurat 24 Mai 2010 23:49
incaltaminte pe comanda	2	De la: iulia069834 8 Aprilie 2010 12:11

one night stand...	61	De la: rodicapisica 27 Iunie 2009 18:39
iubiri imposibile	27	De la: perce_neige 25 Noiembrie 2010 21:48