Sfaturi

De la: surubelnita, la data 2014-07-28 23:59:09Am o poveste destul de lunga, dar voi incerca sa o rezum pe cat posibil. :)

Ma cunosc cu un barbat de foarte multa vreme, dar la un moment dat, mai exact in urma cu vreun an jumate' ne-am dat seama ca parca am simti mai mult unul ptr. celalalt decat prietenie. Motiv ptr. care am cazut de acord sa avem o relatie, dar cel putin ptr. moment, aceasta trebuia sa fie cunoscuta numai de noi. De ce? Ptr. ca in trecut familiile noastre au avut o legatura foarte puternica de prietenie, dar din cauza unei proprietati (un pamant care a fost vandut si banii nu s-au impartit egal, sau ceva de genul) au ajuns la cutite, dupa cum se spune, si acum nu isi mai vorbesc absolut deloc, si sincer nici pe strada daca s-ar intalni nu stiu daca nu s-ar lasa, cumva, cu varsare de sange. Revenind, noi ne iubim, avem o relatie frumoasa, eu am inceput sa tin din ce in ce mai mult la el, dar a inceput sa se puna problema ce facem mai departe. Evident ca eu am spus ca cel mai corect ar fi sa le spunem alor nostri despre noi, sa-i facem sa inteleaga cumva ca noi ne iubim si asta sa fie. Dar normal ca trebuia sa intervina ceva. Tatal lui a aflat in ultima luna a anului trecut ca sufera de cancer si prea mult nu mai are de trait. Aceasta veste l-a distrus efectiv pe iubitul meu si nici nu s-a mai putut pune problema sa ne facem "publica" relatia. Am ajuns sa ne vedem din ce in ce mai rar (de vorbit vorbeam la fel de des, ne intelegeam la fel de bine sau poate chiar si mai bine, eu incercand sa-i fiu aproape, doar ca ne intalneam mai rar) deoarece se tema ca ai lui sa nu afle in vreun fel de noi. Spunea ca "asta i-ar mai lipsi acum lui tata". Il inteleg perfect, nici eu nu vreau sub nicio forma sa ii fac pe ai lui sa sufere si mai mult decat o fac deja si sunt constienta ca vestea conform careia noi avem o relatie nu i-ar bucura prea tare.
Din februarie noi nu ne-am mai intalnit deloc ca si cuplu. Nu stiu exact cum s-a intamplat, ne intalneam din ce in ce mai rar, intr-o zi am stat de vorba si a zis ca acum nu putem sa mai continuam si poate o vom lua de la capat peste niste timp cand situatia starii de sanatate a tatalui sau se va mai stabiliza. Inca ne sunam, vorbim unul cu celalat, ne cerem sfaturi unul altuia si ne impartasim diverse chestii, doar nu mai formam un cuplu. Imi este nespus de dor de el, il iubesc cu adevarat si il vreau langa mine. Cum sa il fac sa se intoarca la mine? Sa il conving ca parintii nostri ne-ar accepta daca isi vor da seama ca ne iubim? Ce sa fac ca sa il aduc din nou langa mine? Simt ca viata mea nu mai are sens fara el. Cu atat mai mult cu cat il vad aproape zilnic, cand vine la ai lui (casa mea este exact langa casa parintilor lui, iar de cand tatal lui s-a imbolnavit vine zilnic la ei). Ajutati-ma, va rog!

Vreau sa realizeze cat de mult il iubesc, si sa constientizeze faptul ca eu nu voi pleca niciodata de langa el!

De la: surubelnita, la data 2014-07-28 23:59:09Am o poveste destul de lunga, dar voi incerca sa o rezum pe cat posibil. :)

Ma cunosc cu un barbat de foarte multa vreme, dar la un moment dat, mai exact in urma cu vreun an jumate' ne-am dat seama ca parca am simti mai mult unul ptr. celalalt decat prietenie. Motiv ptr. care am cazut de acord sa avem o relatie, dar cel putin ptr. moment, aceasta trebuia sa fie cunoscuta numai de noi. De ce? Ptr. ca in trecut familiile noastre au avut o legatura foarte puternica de prietenie, dar din cauza unei proprietati (un pamant care a fost vandut si banii nu s-au impartit egal, sau ceva de genul) au ajuns la cutite, dupa cum se spune, si acum nu isi mai vorbesc absolut deloc, si sincer nici pe strada daca s-ar intalni nu stiu daca nu s-ar lasa, cumva, cu varsare de sange. Revenind, noi ne iubim, avem o relatie frumoasa, eu am inceput sa tin din ce in ce mai mult la el, dar a inceput sa se puna problema ce facem mai departe. Evident ca eu am spus ca cel mai corect ar fi sa le spunem alor nostri despre noi, sa-i facem sa inteleaga cumva ca noi ne iubim si asta sa fie. Dar normal ca trebuia sa intervina ceva. Tatal lui a aflat in ultima luna a anului trecut ca sufera de cancer si prea mult nu mai are de trait. Aceasta veste l-a distrus efectiv pe iubitul meu si nici nu s-a mai putut pune problema sa ne facem "publica" relatia. Am ajuns sa ne vedem din ce in ce mai rar (de vorbit vorbeam la fel de des, ne intelegeam la fel de bine sau poate chiar si mai bine, eu incercand sa-i fiu aproape, doar ca ne intalneam mai rar) deoarece se tema ca ai lui sa nu afle in vreun fel de noi. Spunea ca "asta i-ar mai lipsi acum lui tata". Il inteleg perfect, nici eu nu vreau sub nicio forma sa ii fac pe ai lui sa sufere si mai mult decat o fac deja si sunt constienta ca vestea conform careia noi avem o relatie nu i-ar bucura prea tare.
Din februarie noi nu ne-am mai intalnit deloc ca si cuplu. Nu stiu exact cum s-a intamplat, ne intalneam din ce in ce mai rar, intr-o zi am stat de vorba si a zis ca acum nu putem sa mai continuam si poate o vom lua de la capat peste niste timp cand situatia starii de sanatate a tatalui sau se va mai stabiliza. Inca ne sunam, vorbim unul cu celalat, ne cerem sfaturi unul altuia si ne impartasim diverse chestii, doar nu mai formam un cuplu. Imi este nespus de dor de el, il iubesc cu adevarat si il vreau langa mine. Cum sa il fac sa se intoarca la mine? Sa il conving ca parintii nostri ne-ar accepta daca isi vor da seama ca ne iubim? Ce sa fac ca sa il aduc din nou langa mine? Simt ca viata mea nu mai are sens fara el. Cu atat mai mult cu cat il vad aproape zilnic, cand vine la ai lui (casa mea este exact langa casa parintilor lui, iar de cand tatal lui s-a imbolnavit vine zilnic la ei). Ajutati-ma, va rog!

Vreau sa realizeze cat de mult il iubesc, si sa constientizeze faptul ca eu nu voi pleca niciodata de langa el!

De la: surubelnita, la data 2014-07-29 10:37:58Pe de o parte asa este. Daca ma iubeste cu adevarat ar trebui sa fie de acord sa le spunem si alor nostri despre noi. Cum ai zis ai tu, ce sa facem sa asteptam sa moara parintii ca sa ne traim viata?

Pe de alta parte ar fi un soc ptr. ai nostri sa afle ca in ciuda tuturor eforturilor depuse de ai face si pe copii (de ce nu si pe viitorii nepoti) sa se urasca intre ei au esuat. Noi (eu si cu iubitul meu) am fost invatati de mici cat de nenorocita, needucata s.a.m.d. este cealalta familie, nici nu vreau sa imi imaginez ce ar iesi daca mamasa si cu taicasau ar afla ca noi ne iubim, in loc sa ne uram.

Chiar nu stiu ce sa fac, il iubesc foarte mult, desi nu mai avem o relatie de atata timp, nu e zi in care sa nu imi fie dor de el... Nu pot sa il ranesc, sa zic ceva de ai lui sau mai stiu eu ce, dar nici asa nu mai pot sa traiesc... :(