Setari Cookie-uri

Bustiere sport: alege tipul de susținere în funcție de bustul tău

Un bust generos pare să fie o binecuvântare când alegi rochia aceea sexy de seară. Același bust generos poate fi o pacoste, dacă mergi la sală și nu alegi susținerea de care ai nevoie. Când faci sport, nu uita de sănătatea sânilor tăi! Nu neglija alegerea susținerii potrivite. Iată cum să alegi bustiere sport în funcție de bust!

Probabil cea mai mare provocare când faci sport este dacă ai un bust peste mediu. Se pune problema de bustiere și forme de susținere care, nu doar că țin bustul așa cum trebuie, pentru a nu exista țesut traumatizat, dar au grijă și de aspectul estetic. De altfel, când alegi bustiere sport pentru bust mare, aici e provocarea: fie sunt strâmte sau aplatizează, fie sunt inestetice, cauzând ceea ce am putea numi ”revărsare”.

De altfel, până la durerea ce vine la bandă sau la spinning, kangoo sau alergare, femeile cu cupe peste D se lovesc mereu de partea inestetică menționată. Pentru că utilitate nu înseamnă urâțenie, fetelor! iar asta este valabil și pentru doamnele ce au sânii mici sau medii și se lovesc de modele de bustiere sport pentru bust mic, la fel de ”nesimpatice”. Și de fapt, toate căutăm același lucru. Să nu doară, să nu lezăm țesuturile, să ne bucurăm de sport și să arate bine, în timp ce ele, ”fetele” se mișcă. Așa că, iată cum îți propun să alegi bustiere sport în funcție de bust!

Citește și:

Bustiere sport pentru bustul mic și mediu

Adesea, modelele de bustiere sport pentru bust mic și mediu se găsesc mai repede. Noile modele ce păstrează forma naturală a sânilor dar care conferă și confort și senzația de mișcare nedureroasă (fără săltat) ajută destul de mult să uiți de bustul tău în timpul orelor de antrenament.

Jurnalul unei shopaholice, bustiere sport în funcție de bust, bustiere sport pentru bust mic, bustiere sport pentru bust mare

Alege modele de bustiere sport de aici

De cele mai multe ori, cupele sunt încapsulate, sunt delimitate și bine separate iar materialul este elastic, dar conferă și suport. Te sfătuiesc să mergi pe astfel de bustiere, mai ales să cauți modelele din textură ce permite transferul termic și eliminarea transpirației.

De altfel, când alegi bustiere sport în funcție de bust, chiar dacă ești posesoarea unei cupe A, chiar dacă porți E, fii atentă să alegi modele ce definesc bustul! Hai să uităm de tot ce înseamnă bustiere ce turtesc, aplatizează sânii și doar astfel îi țin sub control! Acestea fiind spuse, să trecem la bustiere sport pentru bust mare!

Bustiere sport dacă ai bustul generos

Cum spuneam, este necesar să alegi bustierele cu cupele definite. Nu le mai folosi pe acelea care aplatizează, căci, nu doar că arată foarte rău rezultatul (până la urmă fii mândră de sânii tăi, nu îi strivi”), dar au de suferit și țesutul mamar, precum și pielea și mușchii pectorali ”forțați”. Așa că te sfătuiesc, ca și în cazul modelelor de bustiere sport pentru bust mic, să mergi pe bustierele cu cupe.

Dacă ai peste cupă D, caută modele cu barete extra pe spate (cele în X preiau din tensiune și din forță)! Alege modele de bustiere cu bretele ajustabile și fii atentă să nu se ”reverse„ pe laterale, dar nici să nu îți fie strâmtă! Mai există și bustiere cu extra suport (materiale mai puternice) ce fixează bine sânii, le dau voie să se miște firesc, dar nu le permit să sară, deci să doară.

Extra pont: când alegi bustiere sport în funcție de bust, orice fel de sâni ai avea, evită modelele cu balene (sau sârme), căci acestea pot oricând să plesnească materialul sutienului ori bustierei, rezultând în durere și afectarea bugetului.

Când alegi bustiere sport în funcție de bust, gândește-te și la ce tip de sport vei face! Dacă porți topuri mai largi sau bluze strâmte, dacă vei sări mult, dacă sportul este axat pe mișcări și nu pe efort, dacă ridici greutăți etc.

Ferește-te oricum de balene, de modelele ce aplatizează și alege mereu ce e mai bun, chiar dacă poate fi mai scump. Ține minte că o bustieră de calitate te poate ține și doi ani sau mai mult! Iar în tot acest timp, sânii tăi și nici programul la sală nu vor avea de suferit!

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.