Setari Cookie-uri

O batranica cheama un taxi. Ce urmeaza? Mi-au dat lacrimile

O poveste cu un final neasteptat. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente minunate, insa nu stim ca aceste momente ni le facem singuri.

Ajung la adresa… nu este nimeni afara, asa ca am apasat claxonul. Dupa o asteptare de cateva minute claxonez din nou. Aceasta este ultima calatorie din tura mea; ma gandesc sa o las balta si sa plec… insa pana la urma parchez masina si merg la usa casei. Sun la sonerie.

Un minut!” – raspunde o voce fragila. Aud un zgomot ciudat, ca si cum ceva este tras pe podea.

Dupa o pauza lunga, usa se deschide. O femeie mica de 90 de ani sta in fata mea. Poarta o rochie cu imprimeu. Alaturi de ea este o geanta destul de mare. In interior, casa arata ca si cum nimeni nu a trait in ea de ani de zile. Tot mobilierul este acoperit cu cearsafuri.

Nu vad niciun ceas pe pereti, nici bibelouri sau alte accesorii. Intr-un colt este o masa plina cu fotografii.

Vrei sa cari geanta mea la masina?” – ma intreaba ea. Ii iau bagajul din mana si merg sa il pun in portbagaj, apoi ma intorc sa o ajut si pe ea.

Citește și:

Ma ia de brat si mergem incet. Imi multumeste pentru ca o ajut.

Nicio problema. Incerc sa imi tratez pasagerii asa cum as vrea ca mama mea sa fie tratata.” – ii spun zambind.

Oh, esti un baiat bun.” – adauga ea.

Cand ajungem la masina imi spune o adresa, insa ma roaga sa o iau prin centru.

Nu este cel mai scurt drum.” – ii raspund eu.

Oh, nu ma deranjeaza. Nu ma grabesc. Sunt in drum spre casa de batrani.” – imi spune ea.

Ma uit in oglinda retrovizoare. Ochii ei sunt stralucitori.

Nu mai am pe nimeni din familia mea. Doctorul spune ca nu mai am foarte mult timp.” – adauga cu capul plecat.

Incet, ma intind si opresc aparatul de taxat. Imi dau seama ca aceasta este ultima calatorie pentru ea... si vrea sa revada pentru ultima data locurile ei de suflet.

Citește și:

Bine, atunci. Pe ce ruta sa mergem?” – o intreb zambind, incercand sa o distrag.

Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde a lucrat ca operator de lift. Am condus prin cartierul in care ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. Uneori ma ruga sa incetinesc in fata unei anumite cladiri… o vedeam prin oglinda retrovizoare cum incerca sa isi stapaneasca lacrimile.

Cum soarele incepea sa apuna, o aud spunand: “Sunt obosita. Sa mergem la adresa.”

Conduc in tacere pana cand ajung in fata casei de batrani, o cladire joasa, cu o alee si un parc in jurul ei.
Doi infirmieri ies imediat si o ajut sa coboare. Sunt foarte atenti cu ea, privindu-i fiecare misare. Probabil ca o asteptau.

Deschid portbagajul si iau valiza. Vad ca ea deja este asezata intr-un scaun cu rotile.

Citește și:

Cat costa cursa?” – ma intreaba ea, luandu-si poseta.

Nimic.” – i-am raspuns.

Trebuie sa iti dau banii. Este slujba ta” – raspunde ea.

Stati linistita, exista si alte curse. Ma descurc.” – adaug eu.

Aproape fara sa ma gandesc, ma aplec si o imbratisez. Imediat ma strange cu bratele ei firave.

I-ai oferit unei femei batrane un mic moment de fericire. Iti multumesc.” – imi spune ea.

Strangem mana, ne luam ramas bun apoi merg catre masina. In spatele meu, o usa se inchide… este sunetul inchiderii unei vieti.

Nu am mai luat pe nimeni in masina intreaga zi. Am condus pierdut in ganduri. Pentru restul zilei de-abia daca am putut vorbi. Daca acea femeie gasea un sofer nerabdator sau furios? Ce se intampla daca nu o astepta sau o ducea direct la casa de batrani?

Citește și:

Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente minunate… insa nu stim ca aceste momente ni le facem singuri.

foto prima pagina: batrana uitandu-se pe geam, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
21 Iulie 2015
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.