Intr-o zi, cand luam pranzul cu fiica mea si sotul ei, aflam ca ei se gandesc sa faca un copil.

Da, esti mama si este normal sa fii obosita...

“V-am luat prin surprindere, stiu. Dar noi ne gandim de ceva timp la asta.” – imi spune ea cu lacrimi in ochi.

“Iti va schimba viata.” – ii marturisesc eu.

“Stiu… nu voi mai dormi cat vreau in weekenduri.. nu voi mai putea pleca in vacante spontane.” – imi spune ea.

Dar nu asta am vrut sa spun. Ma uit la fiica mea si o vad nelinistita… nu stie ce sa faca. Vreau sa o invat ceea ce nu va invata niciodata la cursurile de maternitate.

Vreau sa ii spun ca ranile fizice ale nasterii se vor vindeca, insa nasterea va lasa o rana emotionala atat de puternica incat tot timpul va fi vulnerabila.

Ma gandesc sa o avertizez ca nu va mai citi niciodata o stire fara sa se intrebe “Daca in locul acestui copil era copilul meu?”… ca orice accident de masina, prabusire a unui avion, incendiu o vor bantui.
Ca, atunci cand vede imagini cu copii infometati se va intreba daca poate fi ceva mai rau decat sa iti vezi propriul copil murind de foame.

Ma uit la unghiile ei frumos aranjate si la costumul elegant pe care il porarta si ma gandesc ca indiferent de cat de sofisticata este, in momentul in care va deveni mama, va reveni la nivelul primitv al unei leoaice care isi apara puiul…. Un strigat urgent “Mama!” o va face sa lase mancarea pe foc sau sa sparga cele mai scumpe cristale ale sale fara nicio ezitare pentru a fugi sa isi apere copilul.

Ma gandesc ca ar trebui sa o avertizez ca, indiferent de cat de multi ani a investit in cariera sa, aceasta va veni pe plan secund in momentul in care va deveni mama. Ar putea aranja ca cineva sa aiba grija de copil, insa chiar si atunci cand va merge la o intalnire importanta se va gandi tot la copilul sau. Ea va trebui sa se forteze pentru a nu fugi catre casa in miezul zilei doar pentru a se asigura ca bebelusul ei este in regula.

Vreau ca fiica mea sa stie ca fiecare decizie pe care o va lua va fi una importanta. Ca dorinta unui baietel de doar cinci ani de a merge la baia barbatilor si nu a femeilor va deveni o problema destul de mare.
Indiferent de deciziile pe care le va lua la birou, intotdeauna va gandi ca o mama.

Vreau ca fiica mea sa stie ca va pierde kilogramele acumulate in timpul sarcinii, insa niciodata nu se va mai simti la fel. Viata ei, acum atat de importanta, va fi mai putin semnificativa atunci cand va avea un copil… ca va fi dispusa sa isi dea chiar si viata pentru a isi salva copilul, ca va renunta la visele sale si ca va face multe sacrificii pentru fericirea puiului sau.

Vreau sa stie ca o cicatrice de la cezariana sau vergeturile de pe picioare vor deveni insigne de onoare.
De asemenea, relatia fiicei mele cu sotul ei se va schimba radical, insa nu in modul in care crede ea. Vreau sa stie ca poti iubi si mai mult un barbat atunci cand vezi cata grija are de copilul tau. Vreau sa stie ca se va reindragosti de el din motive pe care pana acum nu le credea romantice.

Vreau sa ii spun cat de minunat este sa iti inveti copilul sa mearga, sa alerge sau sa se plimbe cu bicicleta. Vreau sa guste bucuria de a fi mama, care este atat de reala incat uneori doare.

Ochii intrebatori ai fiicei mele m-au facut sa imi dau seama ca am lacrimi in ochi:

“Nu vei regreta niciodata.” – i-am spus in cele din urma. Apoi m-am ridicat de la masa, mi-am strans fiica in brate si in gandul meu am spus o rugaciune pentru ea, pentru mine si pentru toate mamele din lume care se poticnesc in drumul lor minunat de a fi mame.

foto prima pagina: mama si bebelus, Shutterstock

Sunt mama. Dar sunt si femeie!
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: