Setari Cookie-uri

Ce filme să vezi în iunie: Loving Pablo cu Penelope Cruz și Javier Bardem

Te întrebi ce filme să vezi în iunie? Am eu o sugestie numai bună de petrecut o după-amiază de week-end (de ce să nu fie seară, îți spun mai târziu): Iubindu-l pe Pablo urându-l pe Escobar (Loving Pablo) îi aduce împreună pe Javier Bardem și Penelope Cruz. Care, în filmul acesta, distinct de viața reală, nu rămân împreună.

Dacă voiam ceva clickbait spuneam încă din titlu cam așa: «Javier Bardem a vrut să o omoare pe Penelope Cruz» și aș fi continuat cu intriga filmului. Dar nu îmi plac astfel de ”glume” nesărate, deși la un moment-dat asta va face eroul filmului (ce ciudat, că îi zici lui Escobar erou), cândva când admirația (căci iubire nu avea cum să fie) se va fi terminat.

Nu poți spune că este vreun spoiler faptul că ți-am dezvăluit asta: dacă știi câte ceva despre viața lui Escobar, știi că a fost ceea ce, probabil, acum, psihiatrii ar numi un psihopat narcisist cu deziluzii de grandoare. Sau, în fine, ceva pe-acolo. Ei bine, chestia asta patologică îi iese tare bine lui Bardem – machiat și ”îngrășat” cu proteze pe ici, pe acolo, absolut revoltător pentru cum arată el de fapt, în filmul acesta. Deși ceva îmi spune că s-ar fi putut plusa pe grotescul unei personalități precum Escobar, până la urmă filmul și-a atins întocmai scopul: îl urăști, dar este și ceva iubire pe-acolo.

Citește și:

De altfel, întreaga poveste, spusă prin arta lui Fernando Léon de Aranoa, prin condeiul autoarei Virginia Vallejo (jucată absolut credibil de Penelope Cruz), este axată pe această contradicție de iubire versus ură. Ah, nu mă înțelege greșit, vei ieși din cinema urându-l pe Escobar, asta dacă nu cumva nu o făceai deja până atunci.

Notă: filmul rulează la cinema, încă de vineri, 15 iunie!

Urându-l pe Escobar - traseul unui salvator devenit criminal

Da, e a doua parte a titlului, dar trebuie să încep cu ea. Și nici nu e așa de greu să începi cu motivele pentru care Escobar a meritat ură. Cu atât mai mult după câteva secvențe de film, secvențe de o cruzime incredibilă, care, sunt sigură că a fost redată ușor cosmetizat! Am întors privirea și am simțit furie la câteva secvențe dominate de cruzime față de animale.

Citește și:

Apoi am simțit scârbă la secvențele când Pablo își amenința iubita. Și, nu de puține ori, am simțit revoltă și furie și tristețe pentru oamenii care chiar au trăit atunci, pe pielea lor, ce înseamnă să știi că dacă nu ești cu Pablo, ai șanse mari să mori în cele mai îngrozitoare torturi. Și chiar și atunci când erai de partea lui, șansele de a experimenta pe pielea ta ce însemna Escobar erau destul de mari.

Așa că este foarte simplu să-l urăști pe Escobar. Desigur, dacă citești puțin printre rânduri și știi cum se manifestă o astfel de psihopatie și de ce, înțelegi că pornirile lui, deși odioase, sinistre, criminale, aveau sens pentru el. Totuși, la capitolul acesta m-a dezamăgit puțin filmul, o să recunosc! Știam ce atrocități săvârșise omul acesta, așa că mă așteptam la redarea personajului cu toate muchiile negative. Aici mi se pare că i-au lipsit ceva cojones lui Aranoa și ceva abilități de a trăi multi-stări, de la o clipă la alta, lui Bardem. Aș zice chiar că personajul lui Penelope Cruz, deși mai puțin conturat sau relevant, sau deși mai puțin odios, iată, a fost mai bine lucrat. Mai bine simțit și relevat prin stări distincte, jucate visceral. Ori visceralitatea asta, cu atât mai mult specifică unui tulburat ca Escobar, asta mi-a lipsit la Bardem.

Citește și:

De altfel, acest film despre viața lui Escobar stă mai bine în picioare când se întoarce la oglinda eroului, la Cruz și stările ei. Este, până la urmă, confesiunea sa. Ei bine, confesiunea aceasta, jucată și vorbită de Cruz, căci ea relatează întâmplările, pare mai rotundă, mai bine închegată, mai plină de miez, decât personajul lui Bardem, la care tot aștepți să explodeze, în vreun punct culminant, la fel de odios ca personajul în sine. Desigur, sunt câteva scene, acelea cu amenințarea eroinei (nu ai văzut așa amenințări cu moartea îți garantez!) dar lipsește, vorba comentatorului de sport român, momentul acela când ”tensiunea atinge paroxismul”. Asta mi-a lipsit la Bardem, pe care, de altfel îl știu potent în a duce limitele până la extremă.

Citește și:

Iubindu-l pe Pablo: ce m-a făcut să simt și altceva decât ură, frică și furie

Este tot confesiunea sa și la capitolul ”iubire”, căci o formă de atașament există între cele două personaje ale peliculei. Nu știu dacă eroina și-a explorat în terapie (deși la ce nivel de anxietate trebuie să fi trăit când Pablo era încă în viață și ea putea oricând să moară, m-aș mira să nu fi ajuns la psiholog) nevoia de o astfel de relație în viața sa. Poate că avea nevoie să fie prezentată ca un trofeu, așa cum ea însăși subliniază. Aș zice că da! Până la urmă tot eroina spune că e mai bine să plângi după un bărbat într-un avion privat decât într-un autobuz. Cine poate ști toate dedesubturile psihologice? Doar specialiștii, dar cert este că am putut observa abuzuri de multe feluri și relații toxice în toată splendoarea lor, în pelicula aceasta. De la abuzuri verbale la cele psihologice și până la brutalizări sau bipolarități.

Citește și:

Totuși, ca să nu vorbesc doar despre cele rele, există și partea legată de ”iubindu-l pe Pablo”. De altfel, cartea lunii iunie este compusă din ambele părți. Și culmea, aflăm că un personaj notoriu pentru cruzimea sa putea investi o formă de iubire în familia sa. În soția sa pe care o vedea drept de neatins, căci îi fusese alături pe când el era sărac în Medellίn, și în copiii săi. Se pare că și șeful cel mai de temut al celui mai renumit Cartel de droguri avea sentimente de iubire, deși analizate puțin, ele izvorăsc dintr-un fel de frică de retribuție.

Fiului său îi recomandă să fie bărbatul familiei, să fie puternic, să nu se atingă de droguri și de viața pe care el, Pablo a ales-o. Fiica lui este o prințesă pură și frumoasă, de care și-ar fi dorit să aibă grijă și căreia nu i-ar fi dorit vreodată să fie tratată așa cum el, Pablo, trata femeile. Psihologii ar zice că un astfel de comportament e clasic.

Citește și:

Bine-bine, este! Dar este interesant să le vezi în scene ce curg. Acum Escobar torturează oameni și animale sau pune la cale atentate cu bombă, acum este părinte îngrijorat că lumea este compusă și de oameni ca el. Acest mix ciudat te trece printr-un rollerocaster de trăiri. Îl iubești că avea astfel de sentimente pentru copiii săi sau pentru soția sa, dar îl urăști că, de fapt, le oferise o viață pe care nici ei și nici el nu și-ar fi dorit-o.

Oricum, e de reținut în ecuația iubirii pentru Escobar faptul că el a ridicat cartierele sărace din Columbia, din sărăcie. Și tot el a ordonat crime în serie, a acelorași columbieni. Tocmai acest amestec te face să te întrebi la final dacă totuși există o modalitate de a rămâne și ceva ”iubire” pentru personaj, la finele filmului. Cu greu, rămâne câte ceva pe-acolo, deși… știu și eu?!

ce filme să vezi în iunie

Găsești cartea scrisă de iubita lui Escobar aici

Dacă te întrebi ce filme să vezi în iunie, Loving Pablo este sugestia mea de film de suflet și nu doar pentru hainele anilor 80!

Să vorbim puțintel și despre lucruri mai frivole, nu? Merită să ajungi la acest film despre viața lui Escobar și pentru Penelope Cruz, ce o interpretează pe o divă a anilor 80. De altfel, vei zâmbi puțin când auzi cum verbalizează personajul lui Cruz, Virginia, numele designerului ”Thierry Mugler”. Vei mai zâmbi pe alocuri la multe alte scene, la unele atât de crude în esență, că îți va fi un pic teamă de reacția ta de a zâmbi sau de a găsi ceva amuzant. Deci ce-i al lui e-al lui!

Aranoa reușește să adauge și ceva glume prin film. Și mai reușește ceva, dar asta grație actorilor. Javier Bardem și Penelope Cruz vorbesc în engleză, cu accent sud-american, cu mici inserții de spaniolă cu accent columbian, dar jur că te simți în Columbia, și ai zice oricând că e film în spaniolă, nu în engleză.

Revenind la ce filme să vezi în iunie, îți recomand să mergi la cinema la Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar pentru că e un film contradictoriu: pe cât de impresionant și de bun, pe atât de tulburător. Pe cât de brute sunt personajele, și pe cât sunt ele construite pe emoție pură, crudă, blocată, reprimată, pe atât sunt capabile și de un răspuns pozitiv: un fel de iubire, simț al umorului, admirație.

De altfel, baza acestui film este, contrastul trăirilor. Dacă te pasionează astfel de thrillere (psihologice), mergi să vezi acest film sau cumpără cartea lunii iunie, din care filmul a fost inspirat, măcar pentru personajele sale, care, reușesc să compună scene ce stau bine în picioare. Un alt motiv pentru care ai vrea să vezi filmul acesta este și faptul că, la un moment dat Bardem aleargă în fundul gol prin junglă (mă simt obligată să menționez că este un Bardem ”îngrășat” să semene cu Escobar, deci nu-ți face speranțe prea sexy!).

Sau dacă nici asta nu te-ar interesa, pentru ținutele lui Cruz, cu siguranță. Ah, și pentru mesajul ce se citește printre rânduri: oricât de periculos e un bărbat, dacă o femeie își face planul de a-l distruge, îl va extermina, fie el și Drug Lord!

Da, știu, nici eu nu mă așteptam că închei materialul acesta într-o notă atât de feministă. Dar s-a întâmplat! De altfel, acest film despre viața lui Escobar este la fel de mult despre viața amantei sale celebre, Vallejo, sau despre cealaltă femeie din viața lui (ciudat de zis asta despre soția sa), jucată excepțional, portretizată drept o femeie ce trăiește teroarea unui bărbat pe care l-a iubit și care a devenit un monstru care distruge lumea mare și lumea lor cea mică, compusă din ei și copiii lor.

Julieth Restrepo joacă impecabil rolul acesta de femeie cu nervii întinși la maximum, rănită iar și iar, care oricum nu are scăpare din propria viață. O viață care începuse ca femeie (deși avea 15 ani!) alături de un erou ce ridică Columbia din mizerie, pentru a sfârși ca femeie alături de criminalul aceleiași țări. Greu rol de dus în viața reală de către Maria Victoria Henao, reala soție a lui Escobar, dar și de soția sa din film. De fapt chiar ea, reala soție a lui Escobar spunea că s-a îndrăgostit de el pentru că își dorea să ajute oamenii și pentru compasiunea lui față de sărăcia și greutățile celorlalți. Cert este că, undeva pe drum, eroul s-a pierdut.

Vedem o parte din acest traseu, din păcate prea puțin, aș zice, la cât de lung este filmul. Asta, dacă vrei, e încă o mică dezamăgire personală: faptul că nu aflăm ce se întâmplă cu fiica lui Escobar, care fugise alături de familia sa, încă de mică, pentru ca Escobar să nu fie prins. Ce s-a întâmplat cu băiatul său sau cu nevasta sa.

Îmi vei spune că există inclusiv scrieri ale fiului lui Pablo Escobar - da, există! Dar pur și simplu am rămas cu senzația că pe undeva s-a pierdut din intensitate. În fine, este până la urmă firul narativ al Virginiei Vallejo, despre care, la fel, nu mai aflăm multe. Poate doar faptul că planul de a-l vedea pe Escobar mort, pentru ca ea să trăiască, îi reușise.

Sursa foto – RoImage

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.