Setari Cookie-uri

Vezi aici cei 12 FAIMOȘI de la SURVIVOR! Nume la care nici nu te-ai fi așteptat se vor lupta cu RĂZBOINICII!

Noul sezon de la Survivor se anunță a fi unul special și plin de provocări. Formatul emisiunii va ține și de această dată telespectatorii cu ochii lipiți de micile ecrane. Echipa celor 12 FAIMOȘI s-a format, iar show-ul este de ultima sută de metri înainte de a începe.

SURVIVOR este cel mai aștepat show al anului 2022 și mai este un singur pas până la începerea emisiunii. Fenomenul mondial SURVIVOR a adunat în fața ecranelor mii de români, iar de-a lungul timpului telespectatorii și-au păstrat preferințele în ceea ce privește competiția dintre vedete și oamenii obișnuiți, ambii având același scop: să supraviețuiască și să câștige premiul cel mare.

Echipa Faimoșilor este deja formată din 12 membri, 6 băieți și 6 fete care se luptă pentru titlul de SURVIVOR, dar și pentru cei 100.000 euro puși în joc.

Producătorii emisiunii au anunțat că din echipa Faimoșilor fac parte oameni din toate categoriile, de la artiști: Otilia Bilionera, Xonia, Emil Rengle, Radu Itu, CRBL, sportivi: Elena Chiriac, Cătălin Zmărăndescu, Robert Niță, la vedere din online sau de la TV: Laura Giurcanu, TJ Miles, Andreea Tonciu și Roxana Ciuhulescu.

Citește și:

Fanii emisiunii vor putea urmări în curând cum se vor adapta cei 12 faimoși, dar și ce strategi de supraviețuire vor adapta în ceea ce este provocarea vieții lor.

"Emisiunea mă reprezintă foarte bine, este o sumă a tot ceea ce am făcut eu până acum. Și vreau să o fac din nou. Traseele sunt extrem de solicitante, competiția este pe bune. La multe nici eu nu fac față oricât de antrenat aș fi. Dar așa este Survivor: o nouă zi, o nouă luptă.” a declarat Daniel Pavel, moderatorul emisiunii.

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.