De ce în al meu suflet De ani eu moartea port, De ce mi-e vorba sacă, De ce mi-e ochiul mort? https://Versuri.ro/w/t417 De ce pustiu mi-e capul, Viata într-un fel? Şi tu... tu esti aceea Ce mă întrebi astfel?
Când însuşi glasul gândurilor tace, Mă-ngână cântul unei dulci evlavii, Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? Puterea nopţii blând însenina-vei Cu ochii mari şi purtători de pace? Resai din umbra vremilor încoace Ca să te văd venind ... ca-n vis, aşa vii! Cobori încet... aproape, mai aproape, Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă, A ta iubire c'um suspin arat-o, Cu geana ta m-antinge pe pleope Să simt fiorii stringerii în braţe, Pe veci perduto, vecinic adorato!
Din noaptea vecinicei uitări În care toate curg, A vieţii noastre dezmierdări Şi raze din amurg, De unde nu mai străbătu Nimic din ce-au apus - Aş vrea odată-n viaţă tu Să te înalţi în sus. Şi dacă ochii ce-am iubit N-or fi de raze plini, Tu mă priveşte liniştit Cu stinsele lumini. Şi dacă glasul adorat N-o spune un cuvânt, Tot înţeleg că m-ai chemat Dincolo de mormânt.
"O, rămâi, rămâi la mine, Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu ştiu să le-ascult; În al umbrei întuneric Te asamăn unui prinţ, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri şi cuminţi; Şi prin vuietul de valuri, Prin mişcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi; Eu te văd răpit de farmec Cum îngâni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Şi privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri." Astfel zise lin pădurea, Bolţi asupră-mi clătinând; Şuieram l-a ei chemare Ş-am ieşit în câmp râzând. Astăzi chiar de m-aş întoarce A-nţelege n-o mai pot... Unde eşti, copilărie, Cu pădurea ta cu tot?
Sursă foto: Foto Alena Ozerova/Shutterstock
Spune-ti parerea!