Oana Roman este una dintre vedetele care vorbește deschis despre orice subiect actual și nici de această dată vedeta nu a făcut rabat de la intențiile ei. Oana Roman a vorbit prin InstaStory cu prietenii săi virtuali despre tragedia momentului și a criticat cu vehemență războiul început în această dimineață de Vladimir Putin, în Ucraina.
Tot ea a făcut o serie de mărturisiri despre tot răul pe care un război îl aduce întregii omeniri și cum aceste dezastre schimbă radical viața oamenilor nevinovați.
Mai mult, vedeta se teme de război și se gândește la tânăra generație care a trecut printr-o pandemie, iar acum este nevoită să trăiască un război nedrept.
"Ne-am culcat în pace și ne-am trezit în război. Aceasta este realitatea pe care o trăim din nefericire. Această generație practic, în 2 ani am trait o pandemie și începutul unui război. Practic asta s-a mai întâmplat peste 100 de ani. Mă rog nu este un război mondial, dar este un război care se întâmplă într-o țară cu care noi avem graniță și suntem expuși la pericol.", a mai spus vedeta pe social media, în această dimineață.
Spune-ti parerea!