Anca Țurcașiu a vorbit pentru prima dată despre cel mai critic moment din viața sa, atunci când medicii nu i-au dat nicio șansă. Vedeta a povestit cum mama sa a născut-o prematur, ea cântărind doar 1,8 kilograme. În acel moment, doctorii i-au spus mamei artistei că au reușit să o salveze doar pe ea, iar bebelușul nu a supraviețuit.
Totuși, inima Ancăi Țurcașiu a început să bată la scurt timp, iar acum vedeta vorbește despre șansa fantastică la viață care i-a fost dată de către Dumnezeu.
Cred în Dumnezeu și cred că eu sunt aici cumva așa… simt că am menirea de a împrăștia ceva, de a lăsa ceva în urma mea. Atunci, mama a stat cu mine în spital câteva luni de zile și erau inundațiile din mai 1970, se revărsa Dâmbovița pe aici și îi era teamă că va alerga cu incubatorul la subraț. Bunica mea îmi croșeta căciulițe, fiindcă nu erau pe piață căciulițe atât de mici, pentru forma capului meu.”, a declarat artista, pentru viva.ro.
Anca Țurcașiu, gânduri despre adolescențăÎn ceea ce privește adolescența sa, Anca Țurcașiu a spus că a fost o perioadă frumoasă a vieții sale, însă și-ar fi dorit ca mama ei să îi arate mai mult că o iubește.
„Mă întorc des în adolescența mea. Cred că am fost foarte cuminte, am avut o copilărie frumoasă, de care îmi aduc aminte cu drag. Mama nu mai trăiește, a fost o persoană care nu mi-a arătat iubirea foarte tactil. Poate că am tânjit după asta, dar m-a iubit enorm, nimeni nu a făcut-o ca mama. Am avut o relație destul de alergată cu papucii prin casă”, spunea Anca Țurcașiu la un moment dat despre mama sa, poytrivit tabu.ro.
Spune-ti parerea!