Aproape 15.000 de oameni au fost prezenți la primul concert al artistei Otilia, cunoscută și sub numele de Otilia Bilionera, în Dhaka, Bangladesh, în 23 iulie. Aceasta a fost prima prezență a Otiliei în Asia de Sud, unde are un număr important de fani.

„Chiar am simțit iubirea lor, mai ales pe scenă. Au venit în număr foarte mare la concert. Aproape 15.000 de persoane au cumpărat bilet să mă vadă. Nu știam că am atât de mulți fani în această țară. M-au primit ca un adevărat star”, a declarat Otilia, după concert.

Impactul pe care Otilia l-a avut în Bangladesh se poate traduce și în cifre. După concertul din Dhaka, pagina de Facebook a artistei a crescut cu aproape 400.000 de urmăritori.

„E prima dată când o iau pe mama cu mine. Am vrut să vadă și ea cum sunt primită în alte țări și cât de iubită sunt. Am vrut să simtă și ea, pe pielea ei, ceea ce simt eu”, a precizat Otilia

Piesa care i-a adus Otiliei faima: peste un miliard de accesări

Otilia a devenit cunoscută la nivel mondial după ce a lansat, în 2014, piesa „Bilionera”, care a reușit să adune, până în prezent peste un miliard de accesări pe toate platformele pe care este prezentă. De asemenea, piesa s-a aflat timp de nouă săptămâni consecutive în topurile din Turcia, cât și în topuri din Bulgaria, Grecia, Pakistan și India.

În România, piesa a fost primită de radiouri abia după ce a devenit un fenomen la nivel internațional.

Pentru succesul de care Bilionera s-a bucurat din partea publicului, Otilia a primit mai multe premii internaționale, între care: „Best Balkan Female Artist” (2017), „Golden Panther Music Awards” (2018), „Bama Music Awards” (2019).

De atunci, artista a lansat mai multe hituri, printre care: „Diamante” și „Prisionera”, cu peste 65 de milioane de vizualizări pe YouTube, respectiv 41 de milioane de vizualizări; „Adelante”, care a reușit să adune, cu piesa originală și cu remixul, peste 130 de milioane de vizualizări.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: