Anda Adam nu s-a decis încă în legătură cu locația pentru nuntă, însă abia așteaptă să se căsătorească cu alesul inimii sale, Yosif Eudor Mohaci. Artista visează să devină mamă pentru a doua oară și speră că va avea gemeni.

Recent, ea a fost invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, acolo unde și-a lansat o piesă nouă, în colaborare cu Xonia. Profitând de această ocazie, Măruță a vrut să afle cum mai este viața personală a Andrei și când urmează să se căsătorească.

Anda Adam a vorbit despre începutul relației sale cu logodnicul ei, dar și despre planurile pe care le are pentru viitor.

"Nimeni nu știe cum evoluează lucrurile, dar asta o să fie ultima. Am inelul pe deget! Sperăm să jucăm și la nunta Xoniei, o să fiu domnișoară de onoare și căsătorită. Nu mai eram împreună, dar eu nu am făcut tam-tam.

Cu logodnicul meu m-am cunoscut la munte, am crezut că voia o poză, a venit să se bage în seamă, nu știa cine sunt. El era tot cu fetița, uite, fetița mea e aici, o duc la fetița ta? Mi-a devenit întipărit în minte chipul lui, imediat ce a plecat de lângă mine am zis, wow, ai văzut ce ochi avea tipul ăsta? Întâmplarea a făcut ca el să fie la recepție a doua zi când eu am coborât, l-a recunoscut fetița mea. (…)

Mi-a lăsat numărul la recepție, el e francez și e romantic. Nu l-am sunat niciodată, au trecut patru luni și el m-a căutat pe Instagram. Până la urmă am văzut mesajul, din atâtea. Era și ziua lui de naștere”, a declarat Anda Adam, pentru protv.ro.

În ceea ce privește nunta celor doi, Anda Adam nu s-a decis încă unde va avea loc și este posibil ca cei doi să își lege destinele chiar în Franța.

"Ne iubim foarte mult și vrem să facem și copilaș, abia așteptăm să vă chemăm la nuntă. Acum mă chinui să învăț franceză și o să lansez și un album în franceză. (…) El e mai mare cu un an ca mine. (…) Nu ne-am decis încă unde o să fie nunta, dacă în România sau la Paris. (…) Mai vrem doi copii, nu mai pot!”, a mai pus Anda Adam în emisiunea lui Măruță.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: