București, 9 februarie 2023 - Artista Giulia Pintea a vernisat luni, 6 februarie, la Centrul Internațional de Conferințe - Sala de expoziții Constantin Brâncuși a Palatului Palamentului, prima expoziție personală din România, intitulată „SIMFONIE ÎN CULORI". Pictorița de numai 12 ani, stabilită pe Riviera Franceză, de origine română, dar cu naționalitate canadiană și italiană, a atras atenția mediului artistic din țara care a dat lumii unii dintre cei mai mari pictori din istoria artelor frumoase. A avut expoziții personale pe toată Coasta de Azur, în Anglia, Germania și Spania. A fost eleva cunoscutului pictor francez conteporan José Curti, remarcat pentru creațiile sale abstracte, semi-figurative, care omaginază imaginarul prin mixarea unor culori mereu surprinzătoare. Chemarea Giuliei căre artă s-a declanșat când a vizitat, la vârsta de 6 ani, Muzeele Picasso. _„La 6 ani am fost cu mama să vizităm Muzeele lui Picasso. Am fost impresionată de simplicitatea unui tablou. Și am întrebat-o pe mama dacă chiar era opera lui Picasso, pentru că și eu puteam să desenez la fel. Și mi-am luat carnetul și creionul și m-am așezat pe jos și am copiat tabloul. Când am terminat de copiat am întrebat-o pe doamna care lucra acolo ce se întâmplă dacă cineva copiază tabloul lui Picasso, și ea mi-a răspuns . A fost pentru mine un miracol, un destin. Cum a zis doamna aia, chiar asta s-a întâmplat! Eu am desenat – am copiat un tablou al lui Picasso și am devenit o artistă. În aceeași zi am devenit o artistă! E un miracol, e destinul care m-a ajutat", mărturisește Giulia. Fiecare tablou al ei este un concert pe pânză în care vibrațiile instrumentelor muzicale sunt reprezentate de culori. Limbajul său semi-abstract, dar vibrant este ca o poartă de intrare către grădina misterelor. Expoziția „SIMFONIE ÎN CULORI" semnată Giulia Pintea oferă privitorului accesul la o taină: cea a sincronizării dintre două lumi în oglindă, imaginarul și realul. Pentru actrița aspirantă care a atras atenția mediului artistic din Franța, intrând deja în circuitul galeriilor de artă, pictura reprezintă un catharsis, o epifanie prin care vrea să aducă bucurie celorlalți. Giulia Pintea își donează o parte din lucrări pentru cauze umanitare în sprijinul copiilor defavorizați. „Toate emoțiile mele le transmit prin tabloul meu. Vreau ca tablourile mele să aducă fericire și bucurie, să dau fericire acolo unde e nevoie", mai spune Giulia. Artistaeste pasionată și de teatru, balet, pian, arta circului și canto, domenii în care a fost distinsă cu premii. Creațiile sale fac parte din colecții private atât din Franța, cât și din Anglia, Irlanda, SUA, Franța și Noua Zeelandă. Vernisajul de la Palatul Parlamentului a fost găzduit de Roxana Gabor Iliescu, în prezența pictorului francez José Curti, și s-a bucurat de momente artistice realizate de copiii de la Miniton și Funny Circus. Expoziția artistei va fi deschisă toată luna februarie la Palatul Parlamentului.

foto credit: Cristian Radu Nema, singurul fotograf roman acreditat la Cannes

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: