Desigur, poate fi la mijloc și o mică strategie de piață, mizând pe modul în care sentimentele vor fi răscolite, atinse, mângâiate sau jignite, dar dincolo de asta rămâne mesajul – ce-i drept, ambalat într-un limbaj special licențios – însă e tot ce contează, căci nu face decât să spună lucrurilor pe nume și să pună degetul pe rană. Că putea s-o facă fără să apeleze la vulgarități, e adevărat, dar ar mai fi stârnit atâta vâlvă? Ar mai fi aprins spiritele? Ar mai fi atras atenția asupra problemei? S-ar mai fi revoltat „Mirel” că o femeie îi vorbește „pe limba lui” și-l tratează „de la egal”, dând cărțile pe față și punând pe tapet adevăruri grele, dureroase și, din păcate, perfect valabile, chit că suntem în secolul 21 într-o țară „civilizată”? Sau, mă scuzați, numai bărbații „are” voie la libertatea de exprimare? „Cum să vorbești urât? Erika, ești domnișoară!” Ah, ce ne mai place dublul standard cu glazură de ipocrizie!
Macarena cu explicații, căci se pare că-i nevoie (din păcate)
Atunci când una dintre problemele grave ale societății sunt abordate „altfel”, inevitabil, publicul se împarte în două tabere și începe să combată, iar asta nu poate fi decât de bine pentru că mesajul se transmite cu viteza luminii, iar publicitatea este asigurată fără niciun efort financiar.
Kudika
Spune-ti parerea!