Pe Berti Barbera - solist vocal, instrumentist, realizator si prezentator de emisiuni TV si radio, l-am cunoscut la inceputul anilor 2000, atunci cand era implicat intr-un frumos proiect de jazz cu Catalin Tarcolea insa il stiam din perioada Voltaj '88, atunci cand fredonam "Sweet Angel Child". M-a cucerit cu talentul lui de muzician si timbrul vocal de exceptie. Ulterior, am avut placerea sa descopar un om cu simtul umorului, coloana vertebrala si eleganta. Pe Berti il poti asculta in fiecare seara de marti, de la ora 21, la Rock FM, unde realizeaza emisiunea Blues Drop.

Păr hidratat, sănătos și ușor de pieptănat? Se poate!

berti barbera
Povesteste-mi despre Bucurestiul din vremea studentiei tale…

Toate activitatile mele erau legate de centrul orasului. Mergeam in Barul Arhitecturii, un loc in care nu se vorbea de blugi, de turci, de rulmenti, de bisnita. Se atingeau subiectele tinerilor care se invarteau in zona literelor, artelor. In barul respectiv, arhitectii erau mai putin aroganti decat in Club A, unde la un moment dat nu te lasau sa intri daca nu aveai cunostinte sau legitimatie. Intotdeauna se asculta muzica. Acolo am aflat de Nirvana si de moartea lui Freddy Mercury. Se intamplau lucruri. Ne intalneam cu o chitara si cantam, stateam de vorba. Se si manca. Laptaria lui Enache era cel mai important loc in care se canta jazz. Am intrat prima data acolo prin iarna anului 1992, datorita anturajului. Am stat, mi-a placut, mi-a facut niste prieteni, am inceput sa frecventez acest loc. Totul a culminat cu momentul in care Mircea Tiberian m-a acceptat langa el pe scena, in cadrul unui concert sustinut la Laptarie. M-a ajutat foarte mult si mi-a dat curaj sa ma indrept spre zona asta muzicala (n.r.- jazz). In Club A mi-am facut plinul de petreceri la o varsta foarte potrivita pentru asa ceva, la care inca iti permiti sa nu fii responsabil.

Si care ar fi acea varsta?

Pana in 25 de ani. Pana atunci te poti distra in sensul in care sa nu-ti pese foarte mult, desi eu cred ca este spre binele oricui ca de pe la 21 de ani sa isi gaseasca un job, sa stie ce vrea, sa-si puna o baza.

Cum era publicul din Bucuresti in anii ’90?

Inca nu se instalase confuzia. Lumea ramasese cu obisnuinta de a asculta muzica interzisa pana atunci. Accesul la diversitate muzicala pe suport original inca nu exista. Casetele la negru umblau la greu… Eu am strans aproape 1000. Imi amintesc ca eram innebunit atunci cand nu aveam bani sa iau decat 2 din cele 4 pe care le vroiam. A fost un mediu ceva mai linistit, in care mi-am permis sa-mi aleg fara probleme oamenii… Publicul din Bucuresti este obisnuit sa ia totul de-a gata, fara a fi neaparat cunoscator. Publicul, in general, este dupa chipul si asemanarea artistului. La ora actuala, lumea frecventeaza supermarket-urile si fast-food-urile, bea bautura ieftina, deci cum ar putea sa asculte si sa distinga rafinamentul unui anumit artist sau anumit gen de muzica? Se cere caterinca, show care sa mearga la tulburarea de fiecare week-end. Ca ei de asta ies, sa se faca varza. Si atunci nu le vii cu momente de introspectie, le vii cu … varza. Acum foarte multe cluburi fac compromisuri, artistii care canta se multumesc cu conditii proaste si de aceea majoritatea locatiilor din Bucuresti ofera conditii modeste.

Cum se vede Bucurestiul prin ochii lui Berti Barbera?

Bucurestiul este sufocant din cauza acelor oameni tristi si crispati care vor neaparat sa isi mascheze micimea, castigand bani, concentrandu-se pe lucrurile de suprafata – sa arate. Bucurestiul este plin de oameni comozi, indaratnici, care s-au nascut boieri. Iar boierul, cand ploua, se urca in masina si nu in tramvai, boierul, cand face rost de o bucata de pamant isi face o casa sa vada toata lumea, boierul viseaza la Top 300 in loc sa se gandeasca la o convietuire mai linistita cu cei din jur. De aceea, din punct de vedere al populatiei, Bucurestiul este ridicol. Cu toate astea exista comunitati de oameni cu afinitati comune, care isi gasesc un loc, isi fac propriile reguli, ca intr-un club exclusivist. Cand spun asta ma gandesc la grupul meu de prieteni dar si la intalnirile mele saptamanale cu lumea rugby-ului, in calitate de jucator amator in echipa GFP Bucuresti.

Codrin Mircea: Artistii sunt dificili si capriciosi, dar pasionali si patimasi
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: