adrian berinde

Atunci cand regret ca oamenii nu comunica inca telepatic, fara sa aiba nevoie de vorbe, ascult muzica lui Adrian Berinde. In fiecare dintre cele opt albume ale sale, inclusiv in cel mai recent, intitulat "Arcan", artistul picteaza in cuvinte trairi, emotii, idealuri, pe care deseori le simtim in inima, fara sa reusim a le exprima. Ne pune o oglinda in fata pentru a ne vedea exact asa cum suntem si ne reaminteste ce inseamna iubirea, in forma ei pura. Daca vrei sa te convingi, mergi sambata, 4 martie, incepand cu ora 20, la Clubul Taranului, la concertul de lansare a albumului "Arcan". In avanpremiera evenimentului, l-am provocat pe Adrian Berinde la un dialog despre iubire si despre cum o putem accesa in fiecare clipa a vietii noastre.

Mituri despre iubire pe care sa nu le mai crezi

“Daca o iubesti, las-o sa plece”, spui intr-una dintre piesele de pe cel mai recent album al tau, intitulat “Arcan”. Este o idee diferita fata de cea vehiculata in cultura lumii occidentale - daca o/il iubesti, lupta pentru ea/el… Cum percepi tu iubirea romantica?

Iubirea este singura mostenire setata in fiinta noastra care face posibila viata pe Pamant. Intelegerea ei inseamna intelegerea fiintei noastre. Ea este mostenita din Sursa, este un mare cadou facut omenirii. Iubirea e o energie pura, care este capabila de vindecare, de crestere, de nastere, de intelegere a lumii… Insa felul in care creierele noastre o percep este, adeseori, eronat, pentru ca fiinta umana o percepe ca pe o energie care merita sa fie rasplatita, adica “te iubesc, dar astept de la tine sa ma iubesti si tu”. Fals! Din punctul meu de vedere, iubirea este o energie unidirectionala. Ea este in stare sa adune in proiectia ei foarte multe alte mici iubiri de pe drum si sa creasca. Ea nu cere niciodata nimic inapoi.

In acest caz, raspunsul la intrebarea ta este simplu: daca o iubesti, real, o lasi sa plece, daca ea isi doreste asta… Este o forma suprema de a demonstra iubirea in plan fizic… Noi nu luptam pentru cineva niciodata, ci pentru imaginea pe care ne-am facut-o in capul nostru despre acel cineva, de fapt, luptam pentru noi. Este o forma a Ego-ului de a-si pastra achizitiile si de a le poseda. “Te iubesc, esti a mea, esti al meu!” Este o forma de posesie… Si-atunci se blureaza, se deformeaza imaginea reala a iubirii. Pentru ca, sa nu uitam, iubirea nu se gaseste numai intre oameni! O poti vedea si intre o floare si tulpina ei, intre copac si pasarile care dorm pe ramurile lui… Asadar, sufletele care au ales sa experimenteze iubirea pe Pamant au de invatat singularitatea ei si comportamentul ei, ca energie primordiala… Cat priveste “iubirea romantica“, cred ca este o formula care defineste o anumita expresie a corpului in 3D, in plan fizic… Ne plimbam sub clar de luna, ne spunem cuvinte dulci, ne tinem de mana, adica suntem intr-o exprimare fizica a tandretii prin care, de fapt, ne pregatim pentru ceea ce va urma… Barbatul aduce o floare, ii deschide usa, face mici gesturi cavaleresti, ca paunul care isi deschide coada ca sa isi impresioneze viitoarea partenera. Este un dans, un ritual premergator unui eveniment pe care amandoi il asteapta, dar niciunul nu stie cum arata, doar il proiecteaza, si-l imagineaza.

"Nu vom fi aceiasi, dar ne vom recunoaste”, “Am fost odata stele si-acolo ne-om intoarce" spui in "Perpetuum", o alta piesa inclusa pe noul tau album, "Arcan". Asta inseamna ca tu crezi in ideea de suflet pereche? Toate relatiile noastre esueaza pana cand ne intalnim partenerul predestinat?

Cred ca sufletul pereche este, de cele mai multe ori, o oglinda a propriei noastre fiinte, exista acolo o asemanare foarte mare, care ne si atrage inspre acel “posesor de suflet”, pentru simplu motiv ca nu mai trebuie sa trecem prin padurea cu fiare sau prin furcile caudine, ca sa ajungem sa il cunoastem pe celalalt… Dar intalnirea unui suflet pereche nu inseamna neaparat ca vom forma un cuplu fericit si vom ramane impreuna pana la adanci batraneti, nu! Mai ales ca suflete pereche pot fi mama-fiu, frate-sora, maestru-discipol…. Sunt doua energii care se atrag prin similitudine, prin similitudinea convingerilor, a perceptiilor, mai ales a celor extrasenzoriale. Atunci se leaga imediat prietenii, legaturi puternice, chiar iubiri, pentru ca raspunsurile se primesc instant, fara sa mai fi trecut prin “mlastina deznadejdii”.

Nu cred, insa, ca un suflet pereche este neaparat un partener de cuplu ideal, putem sa avem cu el o legatura puternica, dar sa nu construim cu el si o relatie… Iar in “Perpetuum” vorbesc despre doi oameni care s-au iubit de-a lungul tuturor vietilor si care isi reamintesc, unul altuia: “stai linistit, venim inapoi, se va intampla din nou, ne regasim, nu suntem pierduti, nu ne pierdem nicaieri!” Noi traim, crestem, prin celalalt, prin experientele din fiecare viata, venim adeseori ca sa ne ajutam unul pe celalalt… De aceea este foarte confortabil sa-ti gasesti o oglinda... In mintea umana, aceasta energie este perceputa ca iubire, dar trebuie bine inteles ca fiecare persoana este o fiinta separata, este o identitate de sine statatoare, chiar daca uneori par a fi doua entitati care impart acelasi suflet.

Multa lume asociaza iubirea cu ideea de suferinta, avand convingerea ca iubirea e direct proportionala cu durerea: cu cat este mai mare suferinta, cu atat mai mare este iubirea. Tu ce crezi?

Cred ca, in esenta, iubirea nu are nicio legatura cu suferinta, sunt doua lucruri distincte. Suferinta poate fi perceputa exact ca momentul in care coaja de samanta se rupe si iese din ea primul lastar verzui… Suferinta creste, este apa vie, evolueaza individul, il arunca la alt nivel – e ca o umbra neagra care te fugareste pe scari si tu urci, urci - te forteaza sa evoluezi. Suferinta e o cale rapida si eficace de evolutie personala… Ideea de “suferinta din iubire” mi se pare o mare capcana. Iubirea nu are cum sa creeze suferinta, ea nu poate sa provoace suferinta, asa ca trebuie sa ne uitam mai atent spre “locul de origine a suferintei”, sa mergem in om, in interiorul lui si atunci o sa vedem ca el sufera, de fapt, pentru ca a pierdut ceva sau pentru ca nu a ajuns sa aiba sau sa traiasca ceva… Acel ceva este pretios pentru el, dar nu tine seama ca celalalt e o entitate independenta, cu liber arbitru, care are dreptul de a decide pentru viata sa. Si daca acest gand provoaca suferinta, inseamna ca nu e vorba despre iubire adevarata, ci despre posesie, care e adesea confundata cu iubirea... Altfel spus, suferinta nu ne este provocata de iubire, ci de frustrare, de Ego-ul nostru.

Granini sarbatoreste 50 de ani cu sute de povesti de iubire
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: