În ciuda tuturor terapiilor alternative și convenționale, în ciuda tuturor orelor de yoga în cap și meditație în tăcere, mantrelor, tantrelor și karmelor care ne împing de la spate să ne atingem potențialul de supermeni și uandăruămen, să ne înfruntăm fricile și toate celelalte, sunt sigură, sigură că din când în când și voi vă ascundeți de propria persoană și de propriile gânduri, așa cum o fac eu.

Par deshidratat, aspru si lipsit de stralucire? Am gasit solutia!

În tinerețea mea mai mult sau mai puțin zbuciumată mă ascundeam în obiceiuri mai mult sau mai puțin (mai mult) autodistructive în care nu are sens să intrăm din cauze de imoralitate și, pe alocuri, ilegalitate.

Foto Grachicova Larisa/ Shutterstock

De cele mai multe ori, însă, m-am ascuns de mine în cărți și în filme, unele dintre ele răscitite și răsvazute cu plăcerea bolnavă cu care te uiți la o rană. De altfel, dacă privesc înapoi (cu mânie, sincer) punctele mele de reper în timp sunt cărțile și filmele pe care le-am citit sau văzut într-o anumită perioadă a vieții mele.

Mi-e mai greu să vă povestesc despre cărțile pe care mi le-am fixat in inimă și în minte pentru că toate sunt legate de momente prea intime pentru a fi puse la uscat în văzul lumii. Unele dintre ele mi-au cotrobăit prin cotloanele minții și ale sufletului mai adânc decât au făcut-o vreodată oamenii. Frumoșii învinși ai lui Cohen. Lupul de stepă al lui Hesse. Toamna Patriarhului a lui Marquez. Deși sunt complet diferite stilistic, în fluxul memoriei toate trei sunt legate de același sentiment de conștientizare a esteticii urâtului din oameni. Mă pierd în cuvinte mari, mă scuzați.

Teoria zice că nu e bine să fugim de noi și să ne ascundem, ci să ne înfruntăm temerile și grijile și să le rezolvăm. Perfect adevărat, zău, dar give me o pauză! Să mi-l arătați voi mie p-ăla cu o pereche atât de mare de cojones încât nu s-a ascuns în viața lui de propria persoană ca să-i oferim o trofeul de semizeițu’ semizeilor care e!

Să fim umani și serioși, toți avem obiceiul să ne îndesăm mizeria sub preș. Nu spun că trebuie lăsată acolo până te îngropi cu totul în ea, ci să fii conștient că e acolo, e prezentă și că vei face curat atunci când ești pregătit emoțional să o faci. Confruntă-ți temerile dar confruntă-le cu echilibru, cu tandrețe față de propria persoană și cu răbdare. Altfel, e ca și cum pui mâna pe sabie, te legi la ochi și te arunci în bătălie sperând că o să fie bine.

În această ordine de idei, m-aș ascunde un pic de mine, o zi, poate două și caut sugestii de ascunzișuri. Voi unde vă ascundeți când fugiți de voi? Poate facem schimb de idei și de peșteri adânci.

Mulțumesc, rămân datoare.

Foto prima pagina Elnur/ Shutterstock

Dilemele lui Carmen: Bărbații sunt de pe Marte, femeile de unde vor ele
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: