Așadar, m-am tot gândit la ce mă face să mă simt frumoasă. Și chiar mă simt frumoasă. M-am uitat în oglindă, de data aceasta atent și căutător, văzându-mă, desigur, prin ochii mei, adică prin prisma valorilor mele. Retail jobs

Îmi e greu să definesc frumusețea fizică. N-aș putea spune, ca în studii, că simetria conferă frumusețe, nici părul blond sau ochii albaștri, nici corpul cu piele netedă și sănătoasă. Nici măcar sănătatea n-aș putea să o încadrez aici. Mi se par frumoși și oamenii sănătoși, și cei bolnavi, și cei care nu se încadrează în ce numim „normal”, și cei bătrâni sau tineri și parcă în fiecare comunitate găsim oameni pe care să îi admirăm cu sticliri în ochi.

În mintea mea, ideea de frumusețe de distinge ferm de estetică, dar se contopește cumva cu forța emoțională de care putem da dovadă.

Așadar, cu sinceritate și succint, mă simt frumoasă: când îi ajut pe ceilalți, când am grijă de sănătatea mea, când învăț ceva util, când citesc o carte cu ecou în viață și pe care o pot da mai departe, când organizez activități culturale/distractive/educative pentru copii în cadrul programelor la care am lucrat și intenționez să revin, când am grijă de mediu, când ofer informații importante în ceea ce scriu, când pur și simplu fac ceva care îmi bucură sufletul.

Mă simt frumoasă când asimilez artă, deși nu pot înțelege orice formă de artă. Dar pentru unele forme am o afinitate aparte.

ce este frumusetea

Mă simt frumoasă când am grijă de corpul meu. Nu obișnuiesc să mă machez, dar ador să port o rochie care îmi place sau să îmi împletesc părul ori să mă bucur de o baie pe care o transform într-o ședință spa. Mă amuz mereu când îmi amintesc că, nu demult, m-am machiat cu ocazia participării la un eveniment, iar fiul meu (de 4 ani), care nu mă mai văzuse astfel, mi-a spus: „Mami, arăți ca o altă fată!”.

Mă simt frumoasă când am motive să zâmbesc sau când pot să înving suferința. Mă simt frumoasă când copilul meu mă privește în ochi. Și norocoasă!

Când mă gândesc la frumusețe, mă gândesc la toate valorile umane, la iubire.

Speranța este călăuza mea. Iubirea este motivația mea. Acțiunea este puterea mea. Valorile umane în esență le înțeleg ca frumusețe.

Sursa foto: pixabay.com

În zilele acestea m-am concetrat prea puțin pe ceea ce simt eu, dar mai mult pe ceea ce simt alții. Ca și voi, urmăresc știrile, plâng văzând mame refugiate cu copii în brațe, ori copii singuri trecând granițe, ori alte suferințe și încerc să fac ce pot, cât pot, pentru măcar o rază de speranță.

Eu între miile de oameni ca mine. Sau eu ca ei.

Colega noastră, Maria Crișan, a realizat deja o listă cu sursele sigure prin care putem ajuta refugiații din Ucraina: https://bit.ly/3CvW1TG

De asemenea, multe fapte bune au loc pe grupul UNIȚI PENTRU UCRAINA, realizat la inițiativa lui Vlad Gheorghe.

Dincolo de criza actuală, sunt și alți oameni, copii, animale care au nevoie de ajutor. Așadar, e loc destul să facem un bine, e o nevoie covârșitoare să acționăm acum, e timpul să ne unim sufletele ca să dobândim putere.

Surse foto: pexels.com, pixabay.com

Vizionare placuta

123
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: