Setari Cookie-uri

10 Alimente bogate în fier care combat anemia la copii

Anemia la copiii nu este deloc rar întâlnită, cu atât mai mult cu cât știm că micuții au adesea preferințe alimentare, resping unele preparate, ba chiar gusturile lor se schimbă și unele mâncăruri preferate ajung să nu le mai placă. Așadar, este destul de ușor ca micuții să treacă prin unele tulburări alimentare, inclusiv prin carență de fier (anemie feriprivă). Vă invităm să descoperiți câteva surse alimentare care au șansa să fie pe gustul copiilor și care totodată sunt bogate în fier.

De ce este important aportul de fier din alimente?

Fierul este un element deosebit de important în organismul nostru, care, în principal, intră în alcătuirea hemoglobinei. Aceasta, la rândul său, intră în alcătuirea globulelor roșii și are 2 roluri deosebit de importante: aduce oxigenul la celule și preia dioxidul de carbon de la acestea, pe care îl transportă la plămâni, unde va fi eliberat în mediu prin expir.

Așadar fierul este esențial pentru respirația celulei, fără de care aceasta nu ar putea funcționa optim. Tocmai din această cauză se explică simptomele atât de diverse ale anemiei, care acoperă, practic, funcțiile tuturor oganelor, pentru că toate celulele suferă: scăderea imunității, căderea părului, tulburări de creștere, astenie și oboseală, tulburări de atenție și memorie, somnolență etc.

Citește și:

De cât de mult fier este nevoie la copii?

Potrivit Institutului Național de Sănătate, copiii trebuie să primească următoarele cantități zilnice de fier în miligrame (mg):

  • sugari 7-12 luni, 11 mg
  • copii mici cu vârsta de 1-3 ani, 7 mg
  • copii cu vârsta între 4-8 ani, 10 mg

Fierul hem și non-hem

Fierul hem este cel pe care îl absorbim foarte rapid și provine, în general, din alimentele de origine animală: carnea este alimentul cel mai bogat în fier hem.

Fierul non-hem este cel provenit din vegetale, însă pentru a deveni absorbabil, este nevoie ca în stomac, în prezența acidului clorhidric, să existe și vitamina C, pentru a schimba valența fierului non-hem, astfel încât acesta să poată fi absorbit în organism. Așadar, dacă copilul consumă preparate vegetale bogate în fier, este bine să le asociați cu fructe sau zeamă de lămâie (conțin vitamina C).

Citește și:

Îți recomandăm să citești acest articol pentru informații complete: Lista alimentelor bogate în FIER și rolurile fierului în organism

Surse alimentare de fier pentru copii: alimente gustoase și sănătoase

Alimente bogate în fier: Cerealele mic dejun

Cerealele, mai ales dacă sunt hidratate în prealabil, reprezintă o sursă de fier bună pentru copii.

Mai mult decât atât, multe cereale gata preparate pentru copii sunt fortificate cu fier.

Alimente bogate în fier: Carnea

Carnea conține fier hem, reprezentând o sursă excelentă pentru acest mineral. Carnea roșie este cea mai bogată în fier, iar carnea albă conține cantități mai mici din acest mineral.

Copiii pot consuma carne sub diferite forme: în ciorbe, în mâncăruri, cârnați, chiftele, perișoare sau chiar în plăcintă.

Citește și:

Alimente bogate în fier: Untul de arahide

Arahidele conțin fier, iar untul de arahide este deosebit de gustos, putând fi consumat direct pe felia de pâine sau în diverse preparate, căci poate înlocui untul obișnuit și poate fi util în realizarea unor biscuiți, prăjituri sau creme.

Alimente bogate în fier: Legumele cu frunze verzi

Este adevărat că destul de puțini copii consumă legume cu frunze verzi ca atare, dar este posibil să le placă rețele de smoothie, unde putem strecura o frunză. Sau poate plăcinta cu spanac li se pare delicioasă, ori drobul.

Mamele au treabă grea când vine vorba de a găti pe gustul copiilor, căci tot timpul încercă tot felul de preparate pentru a le găsi pe cele de succes.

Alimente bogate în fier: Cruciferele

Varza, broccoli sunt surse delicioase de fier. Poate copiilor mai mari le plac sarmalele sau alte preparate cu varză, iar cei mici pot să se bucure de gustul delicios pe care îl prezintă broccoli gătit la aburi.

Citește și:

Alimente bogate în fier: Fasolea

Boabele de fasole conțin fier, însă este recomandat să le hidratați înainte, până ce coajă bolului de fasole nu mai prezintă falduri. Hidratarea este deosebit de importantă pentru îndepărtarea unor substanțe conținute în bolul de fasole și care au rol de a inhibă absobția unor nutrienți din aceste boabe. Așadar, după hidratare, puteți găti cum doriți boabele de fasole. Unii copii le adoră, fie în ciorbe, fie în diverse rețete.

Alimente bogate în fier: Ouăle

Oul este o sursă ideală de hrană, având în conținutul său mulți nutrienți necesari creșterii și dezvoltării copiilor. Oul conține cele mai bune proteine (proteinele de clasa I), dar reprezintă totodată și o sursă veritabilă de fier.

Citește și:

Alimente bogate în fier: Peștele

Carnea de pește este bogată în nutrienți și în acizi grași omega, iar unele specii de pește conțin și un conținut mai mare de fier. Cele mai cunoscute sunt somonul și macroul, dar și tonul. Puteți prepara pentru copii pește la grătar, chiftele cu pește, ciorbă de pește.

Alimente bogate în fier: Nucile

Nucile, dar și fisticul și caju sunt bogate în fier. Conțin, de asemenea, uleiuri sănătoase pentru organism, pe lângă faptul că sunt foarte plăcute la gust.

Copiii mai mari, care nu mai prezintă risc de inec, pot să le consume ca atare, iar cei mai mici le pot consuma în diverse prăjituri sau chiar în smoothie sau piureuri.

Tot aici putem recomanda untul și iaurtul vegetal: iaurt/unt/brânză de migdale, de caju.

Citește și:

Și semințele de dovleac sunt bogate în fier.

Alimente bogate în fier: Fructele uscate/confiate

Anumite fructe, mai ales confiate sau uscate, reprezintă o sursă bună de fier și pot înlocui zahărul. Mai mult decât atât, fiind deshidratate, există o tendința de a consuma o catitate mai mare din acestea. Stafidele, caisele confiate, curmalele, prunele sunt surse bune de fier.

Sursa foto articol: Tatjana Baibakova/ shutterstock.com

Vizionare placuta


Kudika
24 Martie 2022
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.