Lecția de mindfulness de la un festival din weekend

Cred că mi-ar fi plăcut să simt acea senzație când eram însărcinată cu ea acum 11 ani și în mine băteau două inimi. Ce gând egoist, mi-am zis. Ea e ea și are drumul ei, iau eu sunt aici să o ghidez până își va lua ea viața în propriile mâine.

• O să te rogi să iau examenul?

N-am răspuns. N-am știut ce.

S-a uitat la mine cu ochii înroșiți. Tot nu i-am răspuns.

• Mami!

• O să mă rog să fie spre binele tău cel mai înalt.

• Deci nu o să te rogi să iau examenul?

• Concret, nu.

S-a încruntat!

• De unde știu eu dacă asta este cel mai bine pentru drumul tău în acest moment? Da, este o școală bună, îți place acolo, ai recuperat mult, ți-ai făcut prietene. Dar eu am încredere că o se să întâmple așa cum e cel mai bine pentru tine. Și eu pentru asta mă rog.

  Citește și:

  • Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
  • Renunță la 'Cum ar fi fost dacă...' pentru a te bucura cu toată inima de ceea ce este
  • Lecția cu care Universul vrea să ieși din această iarnă în funcție de zodia în care te-ai născut
  • Etalare de Tarot: De ce a apărut acest om în viața ta? Lecția pe care o ai de învățat din această relație!

A rămas pe gânduri. Și eu la fel.

Cum facem ca părinți să nu intervenim în drumul copiilor, dar totuși să-i ghidăm să-și găsească drumul? Asta dacă noi credem că ei nu sunt deja pe drumul lor. Uneori suntem tare aroganți ca părinți. Nu crezi?

Cum ne punem dorințe și cum se manifestă ele?

Am stat mult să mă gândesc la cum ne punem dorințe, intenții, dacă să le punem sau să ne lăsăm surprinși de momentul prezent. Eu îmi pun intenții, mă vizualizez unde vreau să ajung în viitor și de acolo mă trag pe mine cea din prezent spre împlinirea intenției. Am învățat asta la un program de autocunoaștere.

Cât despre dorințe, cred că este bine să fii cât mai specific. Uite, un copil și-a dorit ca părinții lui să nu se mai certe. După 1 an, nu s-au mai certat, dar nici nu mai sunt împreună. Altcineva a spus ani la rând nu mai suport casa asta dezordonată și a pierdut-o la un proces. O soție a spus vreau să fiu independentă financiar și să am bani să călătoresc prin toată lumea. Își dorea un business profitabil când au mai crescut copiii și putea să își facă și ea loc în viața ei. După câțiva ani, soțul ei a murit de cancer și ea a moștenit averea lui. Poate să vadă lumea și e independentă financiar. Dar nu așa și-a dorit să se întâmple.

Vezi, pe lângă puterea intenției, energia cu care simți emoțiile când te gândești la dorința ta, contează și cum se materializează ea. Așa că începe să-mi fie puțin frică de intenții și-mi pun întrebarea unde am de crescut ca să pun intenții bune, concrete, care să se manifeste spre binele meu și al celor din jur.

Cum ar fi să trăim în prezent și să ne lăsăm surprinși de viață

Dar până să cresc, mă gândesc că poate cel mai indicat ar fi să trăiesc în prezent. Când scriu să fiu cu totul prezentă la scris, să nu-mi zboare mintea în altă parte, să nu verific notificările, să nu mănânc în fața laptopului. Când mă joc cu copiii, să fiu acolo cu ei fizic, emoțional și energetic și să trăiesc asta cu bucurie și recunoștință, fără să mă gândesc că în casă e praful încă neșters sau că mai au de făcut teme. Și tot așa, secundă cu secundă, minut cu minut, zi cu zi.

Ce câștig din asta? Pare că timpul se dilată și eu mă bucur de viața mea, ea curge prin mine, nu pe lângă mine. Îmi trăiesc emoțiile cu intensitate și mă simt vie.

Lecția de mindfulness de la festival

Am fost în weekend la un festival în aer liber. A fost cea mai frumoasă aniversare a mea de până acum. Muzică bună, șezlonguri, înghețată artizanală, yoga, filme în aer liber, aleliere de semne de carte cu flori presate. După doi ani de pandemie și de restricții, oamenii parcă erau mai albi la față și însetați de socializare. Toată lumea vorbea. Își povesteau multe. Am simțit că oamenii au nevoie să scoată ce au acumulat în doi ani. Asta am văzut printre păturile întinse pe iarbă la picnic, la cozile la clătite sau la limonadă, pe băncile din fața ecranului de film și la ateliere. Iar copiii alergau, se jucau cu bețele din pădurea mică, cu pietrele, erau copii de toate vârstele. Parcă se cunoșteau cu toții.

Un tip vine ținând-o de mână pe o tipă. Un copil făcea baloane de săpun și tipul încerca să prindă un balon în palma ei. O ghida ușor spre balon, dar vântul i le cam sufla pe toate. S-au așezat apoi la coadă la înghețată și dintre toți, erau singurii care stăteau unul în altul bucurându-se că s-a creat contextul ca ei să stea așa. Ceilalți fie vorbeau ca soarecii care aleargă într-o rotiță, fie dădeau din picior uitându-se peste coadă să vadă cât mai e până la înghețată.

Și-au luat molcom înghețata și au savurat-o mergând spre scenă, lin, ca baloanele de săpun adiate de vântul de mai. Ea închidea ochii când lua din înghețată.

A început o melodie, un cover instrumental, și cei din jurul meu au început să cânte. Unii mai știau versurile, alții nu, unii ziceau că se numește într-un fel, alții în alt fel, unii își dădeau cu părerea despre surf rock. Doar cei doi erau lângă scenă. El o ținea să se învârtă piruetă pe ritmul muzicii, ea cu o rochie mov vibrant. Era atât de multă trăire. Nu contau versurile, nu conta cine o cântă, erau doi oameni prezenți. Doi oameni care se iubeau acum și aici. Doi oameni care doar simțeau. Poate și pentru că ea era nevăzătoare.

Anul ăsta de ziua mea, mi-am pus intenția să-mi spun cât mai puține povești despre oameni și situații și să trăiesc în prezent.

Tu cum îți trăiești viața? Ce e important pentru tine?

---