Dacă ați făcut deja primul consult ginecologic de la întârzierea ultimei menstruații, ceea ce înseamnă că acest consult a avut loc foarte curând, atunci probabil că medicul v-a confirma deja că vă aflați în săptămâna a 4-a de sarcină.
Dacă nu ați ajuns încă la medic, dar ați obținut un test de sarcină pozitiv, atunci puteți încerca să vă calculați săptămâna de sarcină în care vă aflați.
Pentru că în cele mai multe situații nu putem ști cu exactitate când a avut loc ovulația, se va considera că prima zi de sarcină prima zi a ultimei menstruații. Pentru un ciclu menstrual normal de aproximativ 28 de zile, regulat și cu ovulație în zilele 12-14, am putea considera că acest calcul al vârstei gestaționale cuprinde aproximativ 2 săptămâni în afara sarcinii. Însă, cum există și ovulație spontană, există acest consens ca vârsta gestațională să se calculeze din prima zi a ultimei menstruații.
Așadar uitați-vă pe calendar, identificați care a fost prima zi a ultimei dumneavoastră menstruații și numărați săptămânile până în momentul de față. Ați aflat astfel săptămână de sarcină vă aflați.
Testul de sarcină în a 4-a săptămână de gestațieMenstruația întârziat deja în cazul femeilor cu un ciclu menstrual regulat, așadar este momentul să realizați testul de sarcină, dacă nu ați făcut-o deja. În această săptămână, dacă există o sarcină, testul va ieși pozitiv, cu excepția testelor neconcludente.
Dacă totuși menstruația a întârziat, însă testul de sarcină este negativ, se recomandă repetarea testului de sarcină peste o săptămână. Dacă în continuare rezultatul se menține negativ, este recomandat să consultați medicul pentru descoperirea altor posibile cauze care duc la întârzierea menstruației sau amenoree.
Săptămâna a 4-a de sarcină: cum se dezvoltă bebelușulÎncepând cu această săptămână putem vorbi oficial despre embrion.
Implantarea a avut deja loc la nivelul uterului, iar săptămâna a 4-a de sarcină marchează începutul perioadei embrionare, cea mai vulnerabilă perioadă din dezvoltarea viitorului bebeluș.
În această săptămână embrionul format din tot mai multe celule se separă în 2 părți, astfel încât grupul celular situat la interior va fi cel din care se va dezvolta în continuare embrionul, iar grupul celular exterior se transformă în celule care hrănesc și protejează bebelușul și încep să formeze placenta. Tot în această perioadă se formează și sacul amniotic ce este plin cu un lichid numit lichid amniotic.
Embrionul măsoară acum aproximativ 2 mm și este cumparat cu marimea unei semințe de mac.
Săptămâna a 4-a de sarcină: ce se întâmplă cu corpul gravideiÎncepând cu această săptămână simptomele sarcinii devin din ce în ce mai evidente. Unele femei însărcinate pot manifesta de mai devreme grețuri matinale, schimbări de dispoziție ori chiar dureri de cap. Însă începând cu această săptămână majoritatea femeilor vor observa schimbările corporale care încep să devină tot mai evidente, precum:
-
Alexandra Chivu
Înțelegerea impactului: 5 greșeli ale părinților care duc la...
-
Kudika
She's Next: femeile adună mai ușor oameni în jurul lor. Cum pot...
-
Kudika
Cine ți-a frânt inima o dată ți-o va frânge din nou, dacă ierți și...
-
Kudika
CONFIDENT devine agenția de comunicare a NOTINO în România
-
Alexandra Chivu
De ce fug bărbații de femeile puternice?
-
Kudika
Am de gând să aștept moartea cu fusta șifonată și ușor ridicată, cu...
-
Kudika
Top 3 obstacole cu care se confruntă antreprenorii moderni și cum...
-
Alexandra Chivu
Mesaje de Florii. Cele mai frumoase urări pentru sărbătoriții...
-
Kudika
Îți dorești o femeie frumoasă și deșteaptă, dar ești pregătit...
Nu este obligatoriu ca aceste sunt simptome să existe în totalitate și, de asemenea, unele femei însărcinate nu prezintă deloc manifestări specifice sarcinii, deși aceste situații se întâlnesc mai rar.
Săptămâna a 4-a de sarcină: recomandări pentru femeia însărcinatăImediat cum ați aflat că sunteți însărcinată este recomandat să faceți deja prima programare la medicul ginecolog.
Tot acum este un moment propice pentru a administra acid folic și vitaminele prenatale.
Pentru că perioada organogenezei este deosebit de vulnerabilă, este recomandat ca gravida să ia toate măsurile de siguranță și protecție pentru sine, dar și pentru copil.
Iată cele mai importante recomandări pentru gravida în săptămâna a 4-a:
Mișcarea ușoară și înotul recreativ pot fi de ajutor pentru femeia însărcinată. în general, programele de exerciții fizice pentru gravidă să încercăm mai târziu, în al 2-lea trimestru de sarcină.
Sursa foto: Vivvi Smak/ shutterstock.com
Spune-ti parerea!