Setari Cookie-uri

6 sfaturi de ingrijire a pielii in sezonul rece

Schimbarea anotimpurilor poate fi o adevarata provocare pentru piele.

ingrijirea pielii

Venirea sezonului rece presupune nu doar schimbarea de garderoba, ci si acordarea unei atentii deosebite ingrijirii pielii, care este confruntata acum cu noi provocari: frigul, umiditatea scazuta a aerului, vantul, diferente de temperatura de la interior la exterior. Domnul doctor Laurentiu Vladau, specialist dermatolog in cadrul Clinicii Hebra Dermatologie ofera cate sfaturi utile pentru a preveni uscarea, iritarea, craparea, descuamarea si aspectul tern al pielii in sezonul rece.

Schimbarea anotimpurilor poate fi o adevarata provocare pentru piele, mai ales atunci cand se face trecerea de la lunile calde de vara la lunile reci si uscate de toamna si mai ales iarna. In lipsa unei ingrijiri adecvate, aceasta tranzitie cauzeaza, de cele mai multe ori, aparitia senzatiei de piele stransa, uscaciune, descuamare, mancarime si, in unele cazuri, accentuarea unor afectiuni dermatologice cum ar fi acnee si eczema. Din fericire, exista cateva schimbari simple care pot fi facute pentru a impiedica trecerea la vremea rece sa afecteze sanatatea pielii noastre.

Citește și:

1. Hidratarea pielii

Daca vara sunt recomandate produsele mai bogate in apa, iarna cele mai potrivite pentru ten sunt cele intens hidratante, eficiente in a proteja bariera de protectie a pielii. O crema puternic hidratanta este recomandata si pentru corp, fiind indicat sa fie aplicata imediat dupa dus.

Dupa dus, excesul de apa trebuie curatat prin tamponare, urmat apoi de aplicarea unui hidratant corporal in timp ce pielea este inca umeda. Sunt indicate cremele in locul lotiunilor de corp, fiind de preferat ca acestea sa contina pe lista ingredientelor substante precum ceramidele, ureea, glicerolul, acidul lactic, care ajuta la pastrarea apei in stratul exterior al pielii, epidermul, si intarirea functiei de bariera a pielii. Hidratarea intensa previne si puseele dermatozelor precum dermatita atopica, diverse alte eczeme, in special cele cauzate de pielea uscata sau psoriazis, care au tendinta sa se agraveze in anotimpul rece”, explica specialistul dermatolog.

Citește și:

2. Efectuarea de tratamente dermatocosmetice

Toamna si iarna reprezinta anotimpurile cele mai potrivite din an pentru a efectua tratamente dermatocosmetice, deoarece – ca urmare a nivelului scazut de raze UV – pielea este mai putin expusa riscului de pigmentare post inflamatorie. Astfel, in sezonul rece este momentul potrivit ca probleme cum ar fi hiperpigmentare, cicatrici post acnee, vergeturi, aspect obosit al pielii sa fie ameliorate sau chiar tratate prin intermediul unor proceduri cum ar fi microdermabraziune, peeling, microneedling tratamente cu lumina intens pulsata IPL sau LASER.

3. Evitarea apei fierbinti

Desi iarna poate fi extrem de tentant sa stam sub dus cat mai mult timp, este recomandat sa evitam apa fierbinte si sa limitam baia la nu mai mult de zece-cinspreceze minute.

“De asemenea, este de evitat sa ne spalam cu apa prea calda pe fata, tenul fiind deosebit de sensibil. Pentru spalarea pe maini, apa calduta este de preferat celei fierbinti din acelasi motiv. Ba mai mult, desi poate parea un lucru natural sa mentinem in casa o temperatura cat mai ridicata, incalzirea in exces a locuintei va usca aerul, rezultatul fiind este o piele uscata, sensibila, uneori aparitia unei senzatii neplacute de mancarime. Pe timp de iarna, temperatura ideala in casa este situata intre 19 si 22 de grade Celsius”, recomanda domnul doctor Laurentiu Vladau.

Citește și:

ingrijirea pielii

4. Exfolierea

Contrar asteptarilor, exfolierea este un pas care nu trebuie trecut cu vederea in timpul iernii, cand celule moarte ale pielii trebuie indepartate, pentru a nu bloca ingredientele hidratante sa intre in piele atunci cand folosim tratamente de intretinere sau intinerire si pentru a asigura o regenerare uniforma si naturala a epidermului.

“Sunt de evitat, insa, exfoliantele dure si peelingul excesiv deoarece poate aparea uscarea pielii. Pot fi folosite peelinguri blande care pot fi utilizate in siguranta si acasa, urmand strict indicatiile producatorilor. Un sfat: este de preferat ca exfolierea sa aiba loc seara, deoarece pielea nu trebuie sa se confrunte imediat dupa cu raze ultraviolete, si ca procesul sa fie urmat de aplicarea unui produs hidratant”, recomanda specialistul dermatolog.

Citește și:

5. Folositi imbracaminte adecvata anotimpului

Nu doar fata si pielea corpului au nevoie de protectie suplimentara iarna, ci si extremitatile corpului, in special degetele de la maini si picioare. Sunt recomandate manusi si sosete groase, dar nu stranse, si incaltaminte bine captusita. Protectia este importanta mai ales atunci cand planuim sa petrecem timp indelungat in vreme rece si atunci cand practicam sporturi de iarna. In aceste situatii suntem predispusi sa dezvoltam degeraturi care pot sa nu fie percepute imediat, ci chiar la cateva ore dupa expunere, prin aparitia de vanatai si ulceratii dureroase in cazuri extreme, la nivelul degetelor de la maini si picioare si rar la nivelul urechilor si nasului.

6. Evitarea materialelor iritante

Este recomandat ca pe timp de iarna sa fie evitata purtarea de tesaturi abrazive sau iritante, cum ar fi lana sau poliesterul, direct pe piele. Sunt de preferat tesaturile moi, cum ar fi bumbacul, mai ales in cazul obiectelor vestimentare care intra in contact direct cu pielea.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
16 Noiembrie 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.