Ador să călătoresc și îmi place să mă consider cetățeană a Universului, sunt pasionată de rochii și fuste midi, ador pisicile și pinguinii și cred că fiecare om are ceva bun în sufletul lui. Când nu scriu articole inspiraționale și motivaționale pentru Kudika, sigur fac o împletitură mega drăgălașă pe Cosânzene, proiectul meu de suflet. Retail jobs

Iar acum, că ne cunoaștem cât de cât mai bine, să revenim la subiectul care ne interesează pe noi, și anume rutina de beauty. M-am gândit să împart acest jurnal în trei părți mari și simpatice, și anume: îngrijirea părului, îngrijirea tenului și, bineînțeles, makeup.

Îngrijirea părului: de la Cruella la păr de Cosânzeană în câțiva pași simpli

Părul este cartea mea de vizită (bineînțeles, pe lângă zâmbet) și de aceea întotdeauna încerc să am grijă de el și să îi ofer ce are nevoie pentru a rămâne sănătos și frumos.

Mic diagnostic al părului meu: este lung (foarte lung), cu fir gros, frizzy, ușor uscat și cu tendința de încrețire. De mai bine de doi ani sunt mai mult blondă decât brunetă (părul de la rădăcină este încă natural, însă restul părului a văzut aproape toate nuanțele posibile pe care le poți obține pentru un look ombre), ceea ce înseamnă că a trebuit să învăț să îi acord îngrijirea de care are nevoie astfel încât să îl mențin sănătos și hidratat – tratamente, măști, uleiuri.

Spălarea părului se întâmplă de trei ori în două săptămâni. De doi ani folosesc un singur șampon - este vorba despre NIVEA Micellar, un produs special conceput pentru curățarea zilnică a părului fragil și a scalpului sensibil.

Pentru a nu arăta precum Cruella în zilele ei bune (că în cele mai puțin bune nici nu aș putea să ies din casă), după șamponare este musai să folosesc o mască hidratantă. Printre preferatele mele se numără cele (neapărat hidratante) de la Wella, Keune, Londa Professional, Cadiveu și, mai nou, Maria Nila.

O dată pe săptămână, când am mai mult timp liber și chef de răsfăț, amestec într-un bol cam tot ce găsesc prin bucătărie care cred eu că ar aduce un plus de strălucire și hidratare părului meu (de la uleiuri bio la sucul de lămâie, avocado sau gălbenuș de ou). Cea mai bună mască pe care am încercat-o este cea cu ulei de ricin, vitamina A, vitamina E și suc de lămâie.

O dată pe lună îi fac și un tratament de hidratare la salon.

Ritualul de seară include, bineînțeles, și un truc pentru îngrijirea părului – aplic un bob de ulei hidratant (Moroccanoil sau Keune) în podul palmei, frec mâinile între ele și trec degetele printre vârfurile de păr, urcând ușor până la jumătatea firului de par.

Despre aranjare aș putea să scriu romane întregi – ador să fac împletituri și să încerc coafuri cât mai elegante și mai frumoase. După fiecare spălare, folosesc uscătorul până când părul se usucă în proporție de 80%, după care trec la aranjarea lui cu peria rotativă. Produsele mele preferate sunt cele din gama Keratin Protect de la Remington.

Cele mai frumoase onduleuri ies cu ondulatorul conic de la Remington.

Sfat: indiferent de cât de rezistent este părul, nu setați niciodată instrumentele de coafat pe o temperatură de peste 180-190 de grade și întotdeauna folosiți spray pentru protecție termică.

Recomandarea mea: spray-ul de la GHD.

Pentru mai mult volum, înainte de coafare aplic spray-ul modelator de la NIVEA cu 0% alcool.

În zilele în care simt că părul are nevoie de reîmprospătare, pun mâna pe șamponul uscat de la NIVEA Fresh Revive (cel albastru este potrivit pentru mine) care îmi este ajutor de nădejde de mai bine de un an.

Îngrijirea tenului sau cum am avut nevoie de 30 de ani pentru a mă iubi pentru ceea ce sunt

Timp de mulți ani am avut o relație love-hate cu mine însămi. În anii de școală generală (și puțin din perioada liceului) m-am confruntat cu o acnee destul de dificilă. Pentru a încerca să o ascund, îmi țineam tot timpul părul cât mai pe față.

Recunosc, am făcut multe greșeli, am testat tratamente după auzite și de nenumărate ori i-am făcut tenului mai mult rău decât bine. Recent (cred că în urmă cu aproape un an) am înțeles și eu cât de important este să știi de ce are nevoie tenul tău și că rutină este sfântă.

Revenind la îngrijirea tenului, încă sunt în testare de produse, însă cred că în acest moment tenul meu este în cea mai bună formă de până acum.

În plus, am învățat cât de importantă este relația pe care o ai cu tine însăți. Am început am încredere în mine, citesc cărți de dezvoltare personală și încerc îmi bucur sufletul clipă de clipă. În loc concentrez pe defectele mele, mi-am îndreptat atenția asupra calităților. În loc plâng, am început îmi număr binecuvântările. În loc înconjor de oameni negativiști, am iubit cu tot sufletul persoanele pozitive și optimiste, de la care am avut doar de învățat. A fost și încă este un drum lung, însă începe devină din ce în ce mai frumos pentru , în sfârșit, învăț bucur de călătorie. Poate că voi spune mai multe despre acest subiect într-un material viitor.

Cum arată rutina mea de seară: chiar și la 2 noaptea, cand nu îmi mai pot ține ochii deschiși, îmi fac curajul să lupt cu mine și cu oboseala și aproape că ajung să mă târăsc până la baie pentru a mă demachia (îmi iese de fiecare dată cu o melodie antrenantă și puține încurajări). Încep cu un double cleansing – folosesc uleiul demachiant de la NIVEA care topește machiajul și gelul de curățare Aqua Bomb Jelly Cleanser de la Sephora. Următoarele produse folosite sunt retinolul sau acidul salicilic de la The Ordinary (o seară retinol, o seară acid salicilic),acidul hialuronic pentru hidratare și, bineînțeles, o cremă puternic hidratantă (preferata mea: Moisture Surge 72 Hour Auto-Replenishing Hydrator de la Clinique)

Pentru exfoliere, pe lângă acidul salicilic, o dată pe săptămână folosesc Aha-Bha tot de la The Ordinary sau pudra Iluma intense brightening exfoliating powder de la ImageSkincare, o pudră care în contact cu apa se transformă într-o spumă catifelată menită să curețe în profunzime tenul.

Dimineața: o altă poveste, o altă rutină - curățare cu Aqua Bomb Jelly Cleanser de la Sephora, aplicare Vital C Hydrating Water Burst de la Image Skincare și bineînțeles, crema cu SPF 50, La Roche-Posay.

Vorbim și despre produse de makeup?

Îmi place la nebunie să testez noi produse, să văd ce este nou în materie de makeup, să încerc trucuri și sfaturi de beauty. Testez tot ce mi se pare interesant – de la fonduri de ten la mascara, uleiuri demachiante, farduri de ochi, rujuri și multe altele.

Chiar și așa, în ceea ce privește rutina mea de makeup aleg lucrurile simple. Întotdeauna încep cu un primer pentru minimizarea aspectului porilor, continui cu un fond de ten cu o acoperire medie, puțin contur (de mai bine de jumătate de an am paleta Cheekleaders de la Benefit Cosmetics) și farduri în nuanțe nude și mate. Închei cu puțin produs pentru sprâncene, multă mascara și, bineînțeles, un ruj rezistent.

Preferatele mele:

- primer: The POREfessional Pro Balm de la Benefit Cosmetics

- fond de ten: Clinique Superbalanced

- contur: Cheekleaders de la Benefit Cosmetics

- farduri: paleta farduri YSL Beauty

Vizionare placuta

123
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: