Setari Cookie-uri

Șapte sfaturi oferite de dermatologi pentru prevenirea ridurilor

Prevenirea ridurilor începe cu un stil de viață sănătos, din care nu trebuie să lipsească îngrijirea corectă a pielii. Iată șapte sfaturi pentru prevenirea ridurilor, oferite de dermatolog.

Este un lucru binecunoscut că prevenirea semnelor îmbătrânirii începe cu un stil de viață sănătos și că produsele antirid, indiferent cât ar fi de bune și corect aplicate, nu pot face minuni. O dietă echilibrată, sportul, un somn de calitate și hidratarea sunt elemente importante în strategia de combatere a ridurilor, care trebuie, însă, să fie completată cu tehnici de îngrijire a pielii adaptate tipului acesteia. Iată șapte dintre cele mai bune sfaturi pentru prevenirea ridurilor oferite de specialiștii dermatologi.

Alege o cremă de noapte cu retinol

Retinolul este substanța perfectă pentru netezirea pielii, pentru că stimulează producția de colagen și elastină și contribuie la îmbunătățirea fluxului sangvin, care ajută la eliminarea radicalilor liberi. Pe de altă parte, retinolul se aplică pe piele doar seara, pentru că lumina soarelui poate avea o influență negativă asupra lui.

Citește și:

Exfoliază tenul o dată pe săptămână

În timp, pielea își pierde din fermitate și porii se înfundă din cauza excesului de sebum, a poluării, prafului sau a produselor de machiaj. Pielea trebuie să fie exfoliată în mod regulat, cu un kit de microdermabraziune care poate fi folosit la domiciliu sau cu un produs ce conține acid glicolic ori lactic. Începe devreme, chiar dacă ai 20 de ani, pentru a avea o piele curată, a preveni apariția liniilor fine, care se vor transforma în riduri și a oferi luminozitate tenului.

Aplică pe buze crema folosită pentru conturul ochilor

Conturul buzelor este una dintre zonele cel mai dificil de tratat în medicina estetică. Contrar credinței populare, mușchii feței nu se lasă ca cei ai corpului, ci devin mai scurți atunci când sunt contractați. Pentru a preveni apariția binecunoscutelor riduri similare razelor solare în jurul gurii, este bine să aplici, chiar după vârsta de 25 de ani, crema pe care o folosești și pentru conturul ochilor, ce conține un retinoid foarte potrivit pentru această zonă fragilă.

Citește și:

O dată pe an, fă un tratament de eliminare a petelor

Petele care pot apărea pe piele odată cu înaintarea în vârstă oferă chipului un aspect și mai îmbătrânit. În fiecare an, în timpul iernii, fă un tratament cu laserul pentru a dizolva aglomerările de melanină, una dintre cauzele apariției acestui tip de pete. Pielea va deveni mai uniformă și mult mai strălucitoare.

Folosește zilnic cremă de față cu SPF de minimum 30

Un an de viață în aer liber este egal cu patru săptămâni de vacanță, vara, la mare. Înainte de a ieși din casă, folosește o cremă de față cu un SPF de minimum 30. De asemenea, trebuie să știi că hainele în culori închise, precum bleumarin sau negru, blochează razele UV.

Hidratează-ți pielea de două ori

Acesta ar fi secretul pentru emolierea pielii și netezirea ridurilor fine. De îndată ce te-ai trezit, spală-ți fața, apoi aplică puțină cremă hidratantă pe pielea ușor umedă. După micul dejun și/ sau duș, mai aplică un strat de cremă hidratantă ori antirid. Poate părea un gest banal, dar este unul extrem de util pentru prevenirea îmbătrânirii pielii.

Citește și:

Limitează consumul de produse fast-food

În cazul femeilor foarte tinere, pentru care ridurile nu sunt o preocupare majoră, consumul frecvent de alimente bogate în sare, zahăr și grăsimi, procesate, prăjite se poate dovedi dăunător. Pielea are o memorie infailibilă și tot ceea ce mănânci azi poate influența felul în care pielea ta va arăta peste 20 de ani, deoarece este afectată producția de colagen și elastină, două substanțe indispensabile aspectului ferm.

Bea un suc de portocale seara

Sucul de portocale poate să repare daunele provocate de soare și stres, stimulând în același timp sinteza colagenului datorită conținutului său de vitamina C, unul dintre cei mai puternici agenți anti-îmbătrânire cunoscuți. Deoarece vitamina C este dezactivată de soare, este ideal să consumi o porție la cină. Dacă nu îți place sucul de portocale, îl poți înlocui cu ardei gras proaspăt, broccoli sau grepfrut.

Citește și:

Dacă semnele îmbătrânirii au început să își facă apariția pe chipul tău, sfaturile de mai sus te vor ajuta să încetinești procesul, însă neapărat cu condiția să ai și un stil de viață sănătos.

Sursa foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
9 Iunie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.