Setari Cookie-uri

Prieteniile toxice: Cum să ieși din ele și cum să gestionezi despărțirea

Iată câteva sfaturi referitoare la prieteniile toxice!

De foarte multe ori s-a discutat despre noțiunea de relație toxică. Cea în care doi parteneri cu idealuri diferite încearcă să construiască o viață comună, care ajunge de cele mai multe ori să ofere traume, probleme interioare și frustrări unuia sau ambilor oameni implicați. Deși acest termen este din ce în ce mai folosit în zilele noastre, puțină lume vorbește despre modurile în care toxicitatea poate apărea în viața unui individ. Aceasta vine sub diferite forme, aspecte și probleme. Astăzi am ales să discut puțin despre cee ce înseamnă o prietenie toxică, cum evoluează ea, ce non-beneficii aduce, dar și cum poate fi gestionată în așa fel încât să dispară din viața ta.

Cum îți dai seama că te afli într-o prietenie toxică?

Precum și în cazul relațiilor, prieteniile toxice nu se nasc, ele se creează. În momentul în care nu te mai simți tu însăți alături de prietenul tău, când ai nevoie de alți oameni ca de o gură de aer proaspăt și simți că ești influențat de acesta mai mult decât este nevoie, atunci ar trebui să îți ridici câteva semne de întrebare. Este foarte important să pui în balanță lucrurile bune și cele rele care ți se întâmplă pentru a reuși să gestionezi corect situația dintre tine și prietena ta.

Citește și:

Ce probleme pot să apară atunci când te afli într-o prietenie toxică?

Problemele într-o prietenie toxică nu apar dintr-o data, ci odată cu trecerea timpului. Inițial, lucrurile nu par deloc problematice, însă odată ce trece timpul, relația se complică. Poți deveni o persoană anxioasă, cu temeri sau cu frustrări din cauza oamenilor pe care îi ai alături. Mai mult, cu cât stai mai mult alături de oameni toxici, cu atât vei acumula mai mult din energia lor, lucru ce îți va schimba atitudinea față de alte persoane. Așadar, în momentul în care stai prea mult timp lângă o prietenă toxică, poți deveni la rândul tău una.

Cum să ieși dintr-o prietenie toxică?

Cel mai important lucru într-o astfel de prietenie este conștientizarea problemelor. Odată ce ai realizat unde sunt adevăratele lucruri problematice, vei reuși să le rezolvi prin comunicare și putere de a gestiona lucrurile. Este necesar, pentru a ieși dintr-o astfel de situație, să discuți cu persoana în cauză și să îi explici ceea ce simți. Dacă aceasta va fi deschisă pentru schimbări și va încerca să se raporteze altfel la modul vostru de a relaționa, atunci lucrurile se pot remedia. În schimb, dacă aceasta te va face să te simți vinovată pentru sentimentele tale și te va blama pentru cee ce i-ai spus, atunci este timpul să renunți la acea persoană.

Citește și:

Cum faci față despărțirii?

Deși în primele zile ți se va părea cel mai rău lucru din lume, odată cu trecerea timpului vei realiza că este mai bine că s-a întâmplat acum decât mai târziu. Pentru a trece mai ușor peste, încearcă să faci cât mai multe lucruri noi, să cunoști oameni, să îți ieși din zona de confort.

Vizionare placuta


Lorena Martin este redactor de beauty și skincare și s-a alăturat echipei Kudika încă de când se afla pe băncile facultății. Acum, după doi ani și jumătate, este absolventă a...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.