Asa s-a intamplat, asa le-am insemnat

Editia Humanitas e prefatata de Adrian Silvan-Ionescu si are o anexa cu doua texte noi.

„Multumesc fiecarui om al carui drum s-a intalnit vreodata cu al meu: de la fiecare am invatat. Am invatat de la gradinile pe care le-am ingrijit, de la animalele care au trait in preajma mea. Am invatat de la copacii sub care m-am odihnit.

Cativa, fiindca de putine ori mi-a fost dat sa ma odihnesc.

Daca veti vrea sa faceti o pomana pentru mine, stropiti o planta insetata, hraniti un caine flamand si invatati copiii sa se uite la stele. Bogdaproste. Bucurati-va de fiecare clipa.“ - Luli August Sturdza

Adrian-Silvan Ionescu despre Luli August Sturdza:

„Era o persoana de o uimitoare vitalitate, cu o imaginatie debordanta, cu vaste cunostinte despre secolul al XIX-lea, din care parea ca se intoarce spre a infrumuseta o lume mohorata de norii comunismului, nori care, in anii ’70, cand am cunoscut-o, pareau sa fie atotstapanitori. In acel intuneric opac, prin spiritul ei alert, prin voiosia si inclinatia fireasca spre ludic, ea aducea in mediul celor ce o frecventau si o iubeau o raza de lumina si o speranta ca, totusi, cerul se va limpezi.“

…si despre cartea ei:

„Propriile amintiri sunt impletite cu o substantiala doza de fantezie si o scriitura placuta, captivanta. Este o carte despre adaptare si despre rezistenta, despre gemete acoperite de hohote de ras, pentru ca autoarea a stiut totdeauna cum sa se ridice deasupra multelor incercari la care a supus-o viata facand haz, jucandu-se, uneori ironizandu-i pe cei din jur, ca si pe sine, dar cu o mare bonomie.

Cu spiritul ei sagalnic, plin de colocvialitate, aceasta carte postuma de note si memorii se adreseaza direct cititorului ca unui cunoscut, ca unui prieten drag. De la prima pagina te atrage prin sinceritatea ei deconcertanta, neobisnuita in zilele noastre pline de falsitate.“

Monica Lovinescu despre prietena ei din tinerete:

„O chema, cand am cunoscut-o in adolescenta, Luli August. Isi semna picturile Luli August Sturdza. Semnatura ei o regaseai de fapt in felul ei de a picta, imbinand desenul si culoarea cu obiectele si umorul. Imi aduc aminte ca in timp ce noi, mai toti tinerii in vacanta la Mangalia, stateam prin pensiuni si chiar si la unicul hotel din statiune, ea isi instalase cortul in curte la Menarù (turcoaica noastra, prietena tuturor artistilor). Luli vindea, pentru a se intretine, cordoane in lemn pictat la capul digului de la Mangalia si parea o imagine de film: tanara, supla, sportiva, cu rasul ei cel autentic al lipsei de prejudecati.

Am aflat ca Luli trecuse apoi in rezistenta impotriva comunistilor, facand parte dintr-un grup, Zurascu, si ca o vreme o ascunsesera la ei acasa. Nu se laudase niciodata, in exil, cu activitatea aceasta riscanta. Facea parte din cei pentru care exceptionalul constituie o datorie.“

&nbs

---