Pe 14 septembrie Marte a intrat în Balanță, îndemnându-ne să privim adânc în sufletul nostru și să facem schimbările de care avem nevoie. Universul ne pune peste 4 săptămâni la dispoziție pentru prelua frâiele vieții noastre și a aduce pacea în suflete, iubirea în inimi și liniștea în relațiile cu oamenii dragi.
Când te gândești la planeta Marte, ar trebui să ai în minte următoarele cuvinte cheie: ambiție, motivație, pasiune, iubire. Însă știai că Marte, ca fiecare planetă din astrologie, preia calitățile oricărui semn prin care se întâmplă să treacă?
Asta înseamnă că natura ambițioasă a lui Marte poate prelua carisma Leului într-o lună și natura harnică a Fecioarei în următoarea. Însă în această perioadă Marte se va află în zodia Balanță - un semn echilibrat, ce iubește simplitatea și liniștea.
Iată care este sfatul Universului pentru fiecare zodie în parte:
Horoscop Berbec
Este timpul să treci la acțiune
În următoarea perioadă trebuie să te concentrezi asupra acțiunilor. Toate planurile pe care le-ai făcut în ultimele luni și la care ai lucrat cu atenție sporită pot fi puse în aplicare. Marte este o planetă decisivă care face lucrurile rapid și se mișcă cu o viteză incredibilă. Profită de aceste săptămâni pentru a te apuca de treaba și a începe un nou capitol al vieții tale - acela în care lupți pentru împlinirea visurilor.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Soarele în Capricorn. Lecțiile Universului pentru zodia ta: ce trebuie să auzi înainte de finalul anului
- Horoscopul Fericirii: Ce dorință îți împlinește Universul în această primăvară în funcție de zodie
- Horoscop Dragoste Octombrie 2025: A venit vremea deciziilor grele în iubire, iar Universul ne apasă toate rănile nevindecate
Horoscop Taur
Cântărește cu atenție deciziile pe care le iei
Profită de următoarea perioadă pentru a începe să faci schimbări importante în viața ta. Ești cu mintea limpede și nu te grăbești nicăieri, așa că ai ocazia să cântărești fiecare decizie cu atenție astfel încât să te asiguri că faci cele mai bune modificări pentru tine. Chiar dacă sfaturile pe care le primești din partea oamenilor din jurul tău par bune, încearcă să te lași condusă de intuiție. Inima ta știe cel mai bine de ce care nevoie.
foto main Anton27, Shutterstock
Horoscop Gemeni
Profită de creativitatea cu care ești înzestrată în această perioadă
Nu vei fi mulțumită de sarcini noi, dar banale, la locul de muncă. Tu vrei să începi proiecte interesante care să te scoată din zona de confort, să te învețe să lupți pentru ce îți dorești, să te facă mai puternică. Este posibil să încerci să faci câteva schimbări astfel încât să ajungi să te ocupi de lucruri creative în care te implici cu tot sufletul. Rezultatele vor fi minunate.
- Horoscop Rune săptămâna 10-16 noiembrie 2025: Ne întoarcem privirea spre lucrurile sau legăturile rămase nerezolvate în trecut
- Horoscopul dragostei: Top 3 zodii care își pot întâlni sufletul pereche în săptămâna 15–21 septembrie
- Finalul de an explodează sub energia Săgetătorului! 7 corpuri cerești se întâlnesc în casa Arcașului de Foc. Ne rupem de tipare!