Stiti ca imi place sa va povestesc despre prietenele mele. Ele nu sunt chiar asa multe la numar insa fiecare are cateva patanii interesante si una peste alta, se aduna de-as face scurta la mana. Si de la scris. Povestea de astazi e despre Catalina pe care o cunosc de cand erau ghiozdanele mai mari decat noi. Am impartit frateste cate o o guma cand eram copii sau cate un flacau cand eram adolescente. Sa ne-ntelegem, faceam cu randul, nu in acelasi timp. In afara de gumele si flacaii anterior mentionanti, nu aveam prea multe lucruri in comun. Mie imi placea sa ma joc de-a Dosarele X, ei ii placea sa se joace de-a nunta. De altfel, asta a fost singurul vis al Catalinei, sa se vada mireasa. Atunci cand o intrebai ce vrea sa se faca atunci cand o sa creasca, ea raspundea acelasi lucru de fiecare data spre deliciul familiei: mireasa sau bagaboanta. Asa au invatat-o parintii ei sa spuna pentru ca, nu-i asa, este atat de amuzant si de corect fata de un copil!
Nu si-a dorit nimic altceva in viata decat o nunta, fara sa se gandeasca prea mult la ce se intampla dupa saptamana de miere. Din acest motiv, de cand o stiu eu a fost atrasa de barbati care aveau mai degraba figuri de tati devotati decat de amanti inflacarati, pam-pam! Potenta lor financiara era criteriu important de selectie si daca nu se ridicau la inaltimea asteptarilor ei, Catalina nu le mai raspundea la telefon. Nu e momentul sa judecam oamenii, femei si barbati si restul de genuri dintre ei care fac lucrul asta pentru ca nu despre asta e vorba.
E vorba de fapt despre faptul ca unora dintre noi li se forteaza in cap ideea ca rolul suprem in viata este de mireasa. Nu le explica nimeni ca asta e de fapt doar figuratie si ca prestatia de Oscar vine abia dupa. De cand eram adolescente, Catalina visa la rochia ei de mireasa. Noemi, draga, rochia o sa fie scurta de tot in fata ca sa crape soacra-mea si o sa am trena lunga si pantofi cu toc inalt si voaleta pe cap si pene si cercei cu diamante si o sa mi se vada tatuajul de pe spate…varianta scurta este ca ea stia exact cum va arata in ziua nuntii. Astepta doar sa vina ginerele care sa plateasca pentru toate astea.
Socoteala de acasa nu se pupa, stiti bine, cu cea din targ si Catalina mea si-a gasit marea iubire intr-un baiat sub-mediocru din toate punctele de vedere. Nu sclipea de desteptaciune, nu era vreun romantic, vreun amuzant, vreun tandru sau vreun harnic. Asta n-ar fi fost nimic dar spre disperarea Catalinei, nici bani nu avea. Un lucru facea omul asta foarte bine: mintea de rupea si ii spunea exact ce vrea sa auda. Ca o s-o ia de nevasta, ca o sa faca nunta la palat cu trasuri, 7 cai, 5 lebede, 3 torturi, intelegeti ecuatia. Pentru toate astea insa avea nevoie de bani pe care i-ar fi facut dintr-o mare afacere. Ca sa dea drumul la marea afacere, avea nevoie, evident, de bani. Asa a carat Catalina mea toate bijuteriile ei la amanet si ii alimenta slabiciunile lui Paul. Au tocat banii pe toate mizeriile marunte din lume si dupa cateva luni erau lefteri amandoi. Au inceput certurile, reprosurile si injuraturile birjaresti. Cand se incingeau astia doi, zici ca pomeneau din atlasul de anatomie din care insirau organe cu care doreau sa faca lucruri nefiresti persoanelor vii sau moarte dupa caz din familia celuilalt.
Spune-ti parerea!