Setari Cookie-uri

Când simțim iubirea într-un mod dăunător: tipologia celor dependenți de iubire

Se spune că rămânem blocați la vârsta la care am primit cea mai puțină iubire. Psihologia modernă observă omul în toată esența sa, de la copilăria timpurie și până la experiențele recente, toate având un ecou asupra comportamentului actual. Când vine vorba despre relații, mai mulți „parametri” funcționează simultan pentru fericirea cuplului, de la modul în care iubim și comunicăm, până la stilul de viață, valori prioritare și cultură.

Dependentul Codependent – PENTRU CĂ TE IUBESC, ÎȚi PERMIT ORICE

Aceste persoane au tendința de a se agăța de partener, permițându-i orice, chiar și lucruri pe care nu le doresc. Deși înțial s-a pus în vedere stima de sine scăzută, totuși aceste persoane se pot confruntă mai degrabă cu lipsa tehnicilor de asertivitate. Trebuie să învețe să își comunice limitele și dorințele, iar atunci când simt asta, să spună NU. De teama de a nu fi părăsite, se poate întâmpla că aceste persoane să devină grijulii, să se gândească ce să facă să îi fie mai bine partenerului. Uneori se pot lăsa manipulate sau chiar abuzate în relație, fără a se despărți.

Dependentul Obsesiv – TE IUBESC. NU POT SĂ TE LAS SĂ PLECI

Nimeni nu își dorește să se despartă de partener, atunci când iubește. Însă această tipologie este mai mult decât atât. Acesta nu și poate lăsa partenerul să iasă din relația cu el chiar dacă celălalt nu este disponibil din punct de vedere sexual sau emoțional, chiar dacă refuză angajamentul, este distant, abuziv, dominant, egoist, incapabil să comunice sau să ofere afecțiune, chiar dacă are în vedere doar propriile nevoi și necesități, adoptă un comportament dictatorial sau este dependent de ceva care există în afară relației. Iubirea și dependența acestor persoane poate merge până la obsesie.

Citește și:

Dependentul Sabotor – TE IUBESC, DAR NU POT SĂ TE IUBESC PENTRU TOTDEAUNA

Aceste persoane sunt cele care dispar subit dintr-o relație care părea că merge foarte bine, până a intervenit responsabilitatea, angajamentul sau... atingerea unei zone vulnerabile. Astfel că aceștia se pot implica în relații mai scurte sau mai lungi, uneori de ani de zile, însă, la un moment dat, când zona de teamă este atinsă (o situație din intimitate, angajamentul căsătoriei sau al copilui, mutarea împreună etc.) apare ruptura. Aceștia se despart brusc de partener, indiferent de cât de frumoasă a fost relația. Pur și simplu afirmă că vor despărțire, își fac bagajele și în câteva zile sau chiar atunci au și plecat. E ca o fugă!

Vizionare placuta


Kudika
3 Noiembrie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.