Setari Cookie-uri

Din Italia, cu dragoste... Cristina Surdu [Interviu]

Astazi v-o prezint cu drag pe Cristina Surdu. O tanara din Moldova mutata de ani buni in Italia, frumoasa, cuminte, ambitioasa si cu foarte mult bun gust cand vine vorba de hainute, palarii si pantofi. Calatoreste mult, bloggereste, da nastere unor outfit-uri de invidiat, munceste, gateste, dar si iubeste. Ladies, fiti cu ochii pe ea!

Buna, Cristina! Ma bucur ca am ocazia, dupa mai bine de patru ani de cand te urmaresc, sa iti adresez cateva intrebari si sa culeg sfaturi si trucuri pentru cititoarele noastre.

Pentru inceput, insa, sunt curioasa sa aflu de la tine cum este viata in Italia? Viata ta in Italia.

Nu are importanta in ce tara traiesti, ci cum traiesti. Viata mea aici este asemanatoare cu cea a altor fete din orice parte din lume. Am un job, un partener, o casa, un hobby... Incerc sa traiesc frumos si sa ma bucur cat mai mult de viata. Cu siguranta Italia imi da multe posibilitati: sa calatoresc atat de mult, sa ies in oras atunci cand nu am chef de a gati, sa traiesc la ''dolce vita'', asa cum o zic deseori cititoarele mele (n.r.: rade).

Ti-ai imaginat vreodata cum ar fi sa locuiesti intr-o alta tara?

Daaa! Visul nostru e sa ne mutam in Tenerife, unde avem deja o casa. Nu zic sa merg pentru toata viata, m-as multumi sa petrec cel putin 6 luni pe an acolo. De ce? Cand calc pe acea insula ma simt atat de linistita, relaxata, libera, calma... E un loc care iti da o pace sufleteasca incredibila.

Citește și:

De ce nu Romania?

Din pacate, nu cunosc Romania si imi pare rau si chiar ma rusinez pentru acest lucru. Dar, cine stie, poate pe viitor organizez o calatorie si in Romania.


Trecand la subiectul moda, marea ta pasiune, te intreb: cum iti caracterizezi stilul vestimentar si cat timp ti-a luat ca sa ajungi in acest punct?

Cristina Surdu (Fashion Blogger)

Eu zic ca imi apartine stilul casual chic, dar si cel romantic. Am experimentat si continui sa experimentez atunci cand vine vorba de moda. Am observat ca ma simt bine in pielea mea cu aceste stiluri. Ador si stilurile minimalist/sporty chic si le abordez atunci cand nu am chef de mare pregateala.

Care sunt articolele vestimentare preferate din garderoba ta?

Fustele midi, adidasii, palariile.


Ce consideri ca nu ar trebui sa lipseasca din dulapul unei femei?

O pereche de blugi, o camasa alba, un trench, un blazer.

Ce combinatie vestimentara nu ai purta niciodata?

Citește și:

Niciodata nu spune niciodata, insa sunt convinsa ca nu voi purta niciodata colanti de culoarea pielii si pantalonii leggings/colantii cu un tricou scurt.

Obisnuiesti sa iti asortezi outfitul cu cel al logodnicului tau atunci cand mergeti impreuna la un eveniment?

Nu, nu. Nu o facem niciodata.

Care sunt calitatile care te fac sa te reindragostesti in fiecare zi de logodnicul tau?

Ma cucereste in fiecare zi si ma face sa ma reindragostesc de el zilnic. E atent, e grijului, stie sa ma rasfete, dar si sa ma mustre atunci cand trebuie (n.r.: rade). Intelege cand am nevoie sa stau putin singura si invers, cand simt nevoia sa vorbesc cu cineva. Stie sa ma asculte si sa imi dea mereu un sfat bun. Ii place sa ma surprinda si e mereu atent la nevoile mele. Atunci cand sunt obosita sau nu am stare sa gatesc, imi zice sa ma odihnesc pe canapea ca pregateste el ceva sau ma invita sa mancam in oras. Ma reindragostesc de el de fiecare data cand zambeste si ii apar acele 2 gropite in obraji. Imi plac mainile lui fine si ingrijite, care stiu sa ma protejeze si ma alinte. Imi plac ochii sai blanzi, care ma privesc mereu intr-un mod atat de dulce. Ma reindragostesc de el zilnic, deoarece el stie sa ma faca fericita, sa ma simt iubita, stimata si imi demonstreaza ca sunt mereu pe primul loc in viata sa.

Citește și:

Cristina Surdu (Fashion blogger)

La ce te uiti cand faci pentru prima oara cunostinta cu o alta femeie?

Hmmm... interesanta intrebare. Cred ca ma uit la modul sau de a vorbi, adica cum se exprima si despre ce vorbeste. Daca ma gandesc mai bine, deseori imi trag atentia parul si unghiile, daca sunt ingrijite si curate.

In ce directie crezi ca se indreapta femeile din Romania in ceea ce priveste stilul vestimenar?

Femeile din Romania se imbraca bine... sau cel putin asta am observat din ceea ce posteaza ele pe Instagram.

Cat de mult conteaza aspectul fizic?

Conteaza sa fim ingrijite si ordonate. In rest, daca reusim sa mergem la sala si sa mancam sanatos, e bine. Daca nu, trebuie sa ne acceptam asa cum suntem si, cel mai important, sa ii acceptam pe cei care se simt bine in pielea lor asa cum sunt. Din pacate, insa, in ziua de zi nu e usor, deorece, repet, din pacate aspectul fizic conteaza mult. Eu continui sa sper ca oamenii vor incepe sa indrageasca o persoana nu pentru felul in care arata arata, ci pentru ceea ce e.

Citește și:

Ne poti da cateva exemple de bloggerite din Italia pe care le urmaresti?

In lista mea nu sunt multe bloggerite italiene, insa cateva nume va dau: Veronica Ferraro, Candela Novembre, Carlotta Scarlini si Alice Detogni.

Cristina Surdu (Fashion blogger)

Pe final, te rog sa oferi un sfat femeilor care au citit acest interviu!

Eu am sa va las citatul meu preferat, care ma motiveaza de fiecare data. Ii apartine Maicai Teresa si sper sa devina citatul motivational al fiecareia dintre voi:

"[...] Nu astepta sa termini universitatea, sa te indragostesti, sa cauti un loc de munca, sa te casatoresti, sa ai copii, sa ii vezi la casa lor, sa pierzi acele zece kile in plus, sa vina vineri seara sau duminica dimineata, primavara, vara, toamna sau iarna. Nu exista moment mai bun decat acesta pentru a fi fericit. Fericirea este o calatorie, nu o destinatie. Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani, iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut vreodata sa suferi si danseaza ca si cand nimeni nu te vede. Nu uita niciodata ca pielea se increteste, parul incarunteste, iar zilele se aduna in ani. Dar ce e mai important se conserva: forta si determinarea ta nu au varsta. Spiritul tau e cel care indeparteaza panzele de paianjen... Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reusita e o alta incercare. Daca ti-e dor de ce faceai, fa-o din nou. Nu te pierde printre fotografii ingalbenite de timp. Mergi mai departe atunci cand toti se asteapta sa renunti. Cand nu mai poti sa alergi, ia-o la trap. Cand nu poti nici asta, ia-o la pas. Cand nu poti sa mergi, ia bastonul... Insa nu te opri niciodata! Cat timp traiesti, simte-te viu!" [Maica Tereza]

Citește și:

Sursa Foto: Arhiva personala

Sper ca v-a placut Cristina Surdu la fel de mult cat imi place mie si sa ii urmariti blogul (cristinasurdu.com) cu aceeasi placere cu care o fac si eu de fiecare data!

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.