Confesiunile unei prostituate

De ce am ales acest drum in viata?

Poti sa dai vina pe faptul ca nu era tatal meu aproape, pe faptul ca si mama era o persoana foarte prietenoasa cu sexul opus sau pe faptul ca am ramas orfana la 14 ani. Poti da vina pe faptul ca, la o luna dupa accidentul parintilor mei, am avut parte de primul meu contact sexual, iar durerea impletita cu placere a provocat dependenta inca de la prima sorbire.

Poti da vina pe orice, insa nu ma poti condamna. Nimeni nu ma poate condamna. Nu vreau sa imi gaseasca nimeni scuze sau explicatii, vreau doar sa nu ma mai trezesc cu telefoane de la neveste disperate. Cine nu este in stare sa isi satisfaca barbatul acasa, sa ii ofere o felatie o data la doua zile si sa se bucure de actul sexual cu nenorocitul pe care l-a luat de sot sa nu se planga cand acesta isi gaseste fericirea in alta parte!

Poti sa ma numesti prostituata, dama de companie sau alt fel... poti sa imi spui cuvinte pe care nu le vei gasi in DEX, nu astea ma ating. Din punctul meu de vedere, ar trebui ca prostitutia sa fie legala, iar femeile care o practica sa fie numite „vanzatoare de placeri”, pentru ca asta suntem.

Oferim caldura vaginului nostru, falsa afectiune necesara, sarutari seci si secvente de lucru manual, oferim felul acela de dragoste carnala barbatilor care nu o primesc indeajuns. Poate este superficial, poate nu.

Sincer, eu sunt multumita de clientii mei. Unii dintre ei chiar imi sunt fideli. Si sunt mandra de mine pentru faptul ca nu am contactat nicio boala venerica si, prin urmare, nu am transmis niciuna mai departe. Prezervativele sunt intotdeauna la indemana, iar clientii mei, pe care mi-i aleg cu destul de multa grija, desi s-a nimerit sa intretin relatii sexuale cu un neam intreg, nu s-au opus niciodata folosirii acestora.