Prada de razboi: Intre parinti si iubit

Parintii mei nu au fost niciodata “de gasca”. M-au crescut destul de strict. Nu erau exagerati in pretentii dar nici nu aveam parte de libertatea pe care o aveau alte fete de varsta mea. Altfel, m-au crescut cu dragoste, au muncit pentru mine si stiu ca tot ce am le datorez in primul rand lor.

Noroc in dragoste nu am avut mai mult ca altele. Am plans si eu in perna nopti bune din cauza unor barbati, pe altii i-am parasit eu fara regrete. In tot acest timp, mi-am tinut familia departe de necazurile mele sentimentale.

In definitiv, pentru mine nu au fost niciodata tragedii. Babatii vin, barbatii pleaca. Multi purici nu a facut niciunul pe langa mine.

Nu pot sa dau vina exclusiv pe ei. Mereu am crezut ca atunci cand o relatie se termina, nu e niciodata vina unuia singur. Sigur, poate nu se imparte pe din doua egal insa nimeni nu-i in masura sa dea cu piatra.

Tocmai din acest motiv, nu mi-am impartit spatiul personal cu nimeni. Nu acceptam sa ramana nimeni in casa mea peste noapte.

sursa foto: shutterstock

Poate ramaneam eu in patul cuiva dar niciodata doua nopti la rand. Cred ca mi-a fost teama de intimitatea care cere haine mai abitir decat de momentele in care sar nasturii si chilotii. Asa se face ca nu m-am legat sufleteste prea mult de niciunul dintre ei. Ceea ce nu inseamna ca nu am tinut la ei ci pur si simplu ca nu am iubit niciodata.

Pana la EL.

Locuiesc intr-un oras mic unde toata lumea cunoaste pe toata lumea iar cercurile de prieteni erau concentrice. Eram inca foarte mica atunci cand l-am vazut prima data. Abia iesisem din adolescenta iar in capul meu toate cele erau indulcite si vagi.

Impodobeam inca in mintea mea orice poveste de dragoste cu dantela si trandafiri, strict convinsa fiind ca pe lumea asta am si eu un Mr. Darcy.