Prada de razboi: Intre parinti si iubit

El are o meserie care l-a purtat de-a lungul si de-a latul lumii si inapoi de cateva ori! Era complet diferit de tot ce cunoscusem eu pana atunci. Fiind mult mai mare decat mine, nu avea ochi pentru o copila mai mult decat are sarpele ochi pentru flori.

Eu eram insa fascinata de bogatia mintii lui, de manierele lui perfecte, pana si tonalitatea vocii lui avea ceva magic. Nicio femeie nu putea ramane neclintita in fata lui. Era mereu inconjurat de ele, gravitau in jurul lui ca fluturii bezmetici in jurul becului.

Singurele noastre discutii se rezumau la cateva schimburi de impresii deasupra unor pahare. Cred ca m-an indragostit de el chiar de atunci, fara sa-mi dau seama. In mintea mea insa, el a ramas un punct de reper. S-a topit brusc, asa cum aparuse in viata mea. Calatorea din ce in ce mai des si ani de zile nu am mai stiut nimic de el.

Il cautam insa mereu si am comparat cu el toti barbatii care au trecut prin viata mea. Mi se parea uneori pe strada ca ii zaresc silueta impresionanta sau pasul apasat si sigur.

Uneori mainile cuiva imi semanau cu mainile lui sau cineva purta un parfum care aducea vag cu aroma lui. Poate ca din cauza lui nu am fost eu in stare sa ma implic mai mult intr-o relatie alaturi de altcineva. Stiam cumva ca o sa reapara in viata mea si voiam sa ma asigur ca are un loc doar al lui. Ma gandesc acum ca am riscat mult si l-am asteptat ca pe Voda. Dar a venit.

Ne-am intalnit intamplator. Nu am crezut ca ma va recunoaste dar a facut-o. M-a strans in brate , m-a pupat pe frunte si mi-a spus ca am crescut. Ma simteam gasca pe langa el. Mica. M-am pierdut in imbratisarea lui.

Ne-am intalnit de atunci in fiecare zi si am vorbit cate in luna si in stele. Imi povestea cu nonsalanta de femeile care l-au iubit, locurile cu nume exotice prin care a trecut, toate minunile pe care le-a vazut in drumul lui. Il ascultam si cu ochii mintii, ii urmam pasii prin tari straine.

Il vedeam in fata piramidelor, ars de soare si tuciuriu, impozant ca un faraon. Il vedeam minunandu-se de albetea rusoaicelor in mijlocul Moscovei. Il vedeam cu o chitara in mana pe Treptele Spaniole din Roma.

Eram ceea ce se numeste un cuplu. Eu care refuzam sa-mi impart intimitatea cu altcineva, nu m-as fi dat dusa din patul lui. Dormeam des impreuna. Ma strivea cu trupul lui greoi dar imi placea sa-i simt toata forta vitala presand asupra mea.

Fericirea noastra era umbrita de un singur lucru. Parintii mei. Nu puteau accepa in ruptul capului ca el este omul alaturi de care vreau sa-mi petrec restul vietii. Il credeau un golan fara capatai care nu a reusit sa se aseze la casa lui. Avea totusi o varsta. In mintea lor, credeau ca un barbat neinsurat trecut de 30 de ani trebuie sa aiba vreo buba, o boala ascunsa care il facea indezirabil pentru fetele serioase si cuminti. Tocmai eu, fata lor crescuta cu chin, picasem in plasa lui.

Am incercat sa le explic cum stiam eu mai bine ca nu e om rau. Le-am jurat cu cerul si cu pamantul ca ma iubeste. Ei nu voiau sa auda de el si pace. Mi-era teama ca ma vor pune sa aleg iar asta m-ar fi distrus. Nu puteam sa le intorc spatele tocmai lor dar nici la el nu mai puteam renunta.

Ne-am intalnit pe ascuns o perioada dar ma simteam penibil. Nici eu nu mai eram o copila. In plus, traiam mereu cu senzatia ca facem ceva rau, clandestin. Cand noi nu faceam decat sa ne iubim.

Hotarearea de a ne casatori a venit de la sine. Nu a exista o cerere romantica, nu a ingenuncheat in fata mea, nici nu a venit cu o intreaga echipa de filmare sa ne vada toata lumea la televizor. Am fost doar noi doi, in universul nostru cladit din dragoste.

Ai mei au ramas socati. Au refuzat sa creada ca ma voi casatori tocmai cu el insa pana la urma s-au impacat cu ideea. Au inceput sa-i deschida discret usa. Nu l-au primit ca pe fiul pe care nu l-au avut niciodata dar macar l-au primit in casa.

El a stiut sa-i apropie insa. A exercitat asupra lor acelasi farmec pe care il exercita asupra tuturor si evident, nimeni nu-i putea rezista.

sursa foto prima pagina: shutterstock

---