Jurnal de sex: Sindromul barbatului-copil

Ai' batrani stateau toata ziua in motu’ patului, el in izmene, ea in tinuta lejera de casa, sudau tigari cumparate pe banii aluia mic si dondaneau vedetutele care apareau la televizor. Al' mic era pusculita familiei. A terminat liceul, a invatat o meserie si se tinea de ea. Destul de banoasa pentru un pusti insa cu siguranta nu suficient de bine platita incat sa ii duca in carca si pe astia 3. Fratele mai mare era entelectual. Tragea de niste ani sa termine o facultate particulara care costa cam cat un an de medicina. Ba nu ajungea la examene, ba cadea curentul, ba pazea drobul de sare. Cert e ca intre timp la munca nu s-ar fi dus ca nu avea timp de scoala.

Cand l-am cunoscut pe asta mare, incepuse, zicea el, sa isi caute de munca. Bun, zic, nu e paguba. Toti traversam perioade intre joburi, ne lovim de dificultati financiare, nu ne-am nascut cu lingurite de aur in gura. Dar acolo unde exista vointa si un dram de efort, se poate. In cazul lui, nu muncise nici 6 luni legate in viata dar se visa dom’ director. Sa sudeze tigari, sa toarne cafele, adica fix ce a vazut acasa doar ca de la birou si sa fie platit pentru asta. Rogu-va, daca stiti vreun astfel de post disponibil, da-ti un semn, am ofer voluntara. Cand nu era ocupat cu sezutul, era ocupat cu vaicaritul. Viata e grea, e dura, e nedreapta, universul comploteaza si nu vrea nimeni, nimeni sa il anagajeze pe salariu de mii de euro. Evident, tot ce era mai jos de aceasta suma era sub demnitatea lui. Dar am descoperit toate aceste lucruri pe parcurs.

Initial am fost proasta si l-am crezut. Se purta frumos, se izmenea, se aranja, era frumusel ca un banut nou de ti-era mai mare dragu’ sa iesi cu el in lume. Doar ca de fiecare data cand ieseam cu el in lume, plateam doar eu. Sa nu ma intelegeti gresit, sunt doamna de moda noua. Muncesc, imi platesc singura iesirile, parfumurile, bijuteriile, facturile. Cunoasteti genul. Nu era mare paguba nici daca plateam eu pe de-a-ntregul din cand in cand. Pana la urma, compania conta, nu banii. Dar flacaul nu mai misca nici un pas sa isi caute de munca. Atunci cand avea niste banuti, erau ceruti de la mamitica iar mamitica, evident, ii cerea de la boul de jug al casei, fratele mai mic. Din iubito nu ma scotea. Iubito, mergem? Iubito, ai vazut? Iubito, vrei? Iubito, iei? Iubito, imi iei? IubitoIubitoIubitoIubito, m-a iubit de m-a zapacit si pe cuvant de onoare ca si astazi am alergie la acest cuvant. Cand imi spui iubito, instinctul este sa ma tin bine de portofel. Desi era om in toata firea, sanatos si la cap si la trup, in putere si cu ceva scoala, refuza sa isi caute de lucru. Sau macar o practica, un voluntariat, un ceva sa invete sa faca un lucru practic.

Stiu ca nimanui nu ii place munca patriotica, pe buna dreptate insa de undeva trebuie sa incepi ca sa poti avansa. El nu. Asa era progamat de acasa. Parintii lui l-au incapacitat ca adult. Omul asta nu stie sa functioneze singur in lume. Trebuie tinut de mana, impins de la spate si mustrat cu blandete ca nu cumva sa il traumatizezi si sa ii jignesti sufletul nobil si delicat de neinteles in aceasta lume rea. Daca, Doamne-fereste, faceai vreo aluzie la faptul ca este absolut snob si inutil i se umfla vena pe frunte si il lua cu lesin de la inima din cauza rautatii persoanei pe care o iubeste. Adica eu eram aia rea care ii ranea simtamintele delicate.

Evident, i-am facut marsul rapid. Nu pentru ca nu avea bani. Pentru ca nu avea respect fata de mine, de oamenii din jur, fata de el si nici macar fata de familie. Ba mai mult de atat, se uita de sus la oamenii care muncesc si fac sacrificii in timp ce el, la frageda varsta de 25+ de ani inca cerea bani de la mamitica si de la fratele mai mic.

A suferit, zice legenda, ca un caine dupa ce ne-am despartit. Si stiti de ce ne-am despartit? Tot legenda, scornita de ma-sa, zice ca l-am lasat pentru ca sunt o curv-o materialista. Judecati voi.

Foto prima pagina: By Ljupco Smokovski/Shutterstock

Vizionare placuta