Am renuntat la tot ce aveam din cauza lui

Ciudat este faptul ca eu eram o fire foarte independenta si orgolioasa, nu acceptam sa fac nimic fara sa mi se ceara parerea inainte sau fara sa judec eu totul la rece. Cu el, insa, toate lucrurile care ma caracterizau in mod normal erau pe dos. Imi placea si nu-mi placea, in acelasi timp, faptul ca era atat de puternic si nu ma intreba niciodata ce cred eu despre ceva. El a avut toate initiativele, de la inceputul relatiei noastre, iar eu nu m-am opus absolut niciodata. M-a subjugat din prima clipa, iar mie, cumva, imi placea acest lucru.

Cand au aflat ca am inceput sa ma intalnesc cu Cristi, prietenele mele au ramas cu gura cascata – la propriu! Tuturor le placea Cristi si mi-au marturisit, sincer, ca nu-si inchipuiau ca s-ar uita la o fata “ca noi”, adica cuminte, linistita si… pur si simplu, asa ca noi. Dupa intalnirile cu el, ne vedeam toate la mine acasa si povesteam ore intregi, vrute si nevrute. Toate imi dadeau o multime de sfaturi si ne puneam tot felul de intrebari, daca ma iubeste, daca ma voi casatori cu el, cati copii vom face si cate si mai cate astfel de lucruri – acum mi se par foarte imature, dar atunci chiar credeam in ele. Ajunsesem sa ne vedem foarte des si eram incantata sa fug mereu intre facultate, serviciu si noul (singurul!) iubit din viata mea! Ma simteam ocupata si foarte importanta.

Primele semne ale geloziei lui irecuperabile au inceput la cateva luni de la inceperea relatiei. Incepuse sa fie vizibil iritat de timpul pe care il petreceam cu prietenele mele. Imi spunea ca, de-acum inainte, o sa ne intalnim mai des, pentru ca se vede ca am timp, deci n-am de ce sa-l neglijez. Pe atunci, eu credeam ca asta este o dovada adevarata de iubire… Am inceput, usor usor, sa le spun din ce in ce mai des prietenelor ca am de invatat, ca am mai mult de lucru la serviciu, asa ca nu ne mai puteam vedea. Inventam tot felul de scuze si, incet, dar sigur s-au indepartat de mine. Mie insa nu-mi mai pasa de ele, tot ce vedeam in fata ochilor era el.

---