În mijlocul lunii februarie tronează o sărbătoare de import a iubirii, Valentine's Day, mai bântuit de fantomele iubirilor din trecut decât Halloween. Lăsând la o parte că spre final de februarie e Dragobetele care sărută (consensual,da?) fetele, Ziua asta a Îndrăgostiților pare mai degrabă motiv de ceartă. Dacă nu i-a luat flori, de ce nu i-a luat flori? Dacă ea îl așteaptă cu ”te iubesc-ul” de zahăr pe masă, pune presiune pe el, dacă nu sărbătorim, nu ne mai iubim și iaca așa, de la prea mult bine și când n-au ce face, oamenii mai găsesc un motiv de ceartă și frustrare.
Bomboana roz de pe coliva sărbătorii vine de abia la oamenii singuri cărora parcă nici nu le mai vine să deschidă gura de atâta sirop public. Mai că nu mai vedem pădurea din cauza snopurilor de trandafiri de pe Insta și zici că ne bucurăm de iubire doar de 14 februarie și Dragobete. Dar între sărbători ce facem, cât de ocupați suntem? Proiectul editorial ”Share the Love” pe care vi-l prezint azi a plecat fix de la dorința de a vă reaminti că nu e musai să fii într-o relație să te bucuri de iubire. Prin vocile redactorilor Kudika, Share the Love spune povestea tuturor felurilor de iubire care ne înconjoară, și pentru că în ordinea numerelor de pe tricou (și a bețelor trase), eu sunt prima, dați-mi voie să vă povestesc astăzi despre iubirea care poate salva lumea și pe care unii dintre noi o numesc mai clinic ”empatie”.
Dacă ne uităm în DEX, definiția cuvântului e și mai clinică și zice așa: Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. Mai pe cinstite și pe românește, empatia înseamnă să te pui în bocancii celuilalt. De abia de aici începe partea complicată: te pui în bocanii lui ca să te bați cu pumnii în piept că mătăluță știi mai bine, că tu ai face așa și pe dincolo și ce bine ți-ar prinde un pic de validare sau te pui în bocancii celuilalt ca să înțelegi ceea ce trăiește și să îi fii alături?
O altă formă de a flexa mușchiul ăsta este să nu asistați nepăsători la viețile celorlalți. De câte ori nu ați trecut pe lângă cineva pe stradă care avea nevoie de ajutor, dar te-ai gândit că eh, o să îl ajute cineva. Altcineva, nu eu, nu mă privește. Din 1000 de oameni care au trecut pe lângă cel aflat în suferință, 1000 au gândit așa și și-au văzut de viață. Să nu ziceți că bat câmpii hipiotismul cu grație tâmpă, în ianuarie un fotograf a murit în Franța fix din această cauză, omorât de hipotermie, dar mai ales de nepăsare. Pe o stradă aglomerată i s-a făcut rău și a căzut în văzul lumii. Timp de 9 ore omul a agonizat printre semenii lui fără ca cineva să se oprească să se întrebe ce-i cu el. Toți au așteptat să se facă, domnule, ceva, să îl ajute cineva, altcineva, nu eu, desigur. Probabil că printre ei au fost oameni care l-au privit cu dispreț și-au mârâit ceva printre dinți de băutură, terchea-berchea, coate goale. Judecată și disprețul față de oameni vor fi motivul pentru care vom uita la un moment dat, definitiv, că suntem o comunitate și că suntem dependenți unii față de alții.
Prin urmare, dragostea de care vă invit să vă bucurați nu doar în luna iubirii, ci în fiecare lună a vieții voastre, este dragostea față de oameni. Dragostea care te împinge să te apleci lângă cel căzut și să îl ajuți să se ridice; dragostea care nu poartă cu ea nici judecată, nici ură; dragostea care nu așteaptă nimic în schimbul binelui făcut. Nu vă îndemn să vă faceți preș și să vă sacrificați orbește pe vreun altar, să îndurați într-un martiriu închipui în numele unei relații toxice. Vă îndemn doar ca acolo unde puteți să faceți un bine, cât de mic, să îl faceți. Dacă ar fi să luăm cu noi o lecție din ultimii doi ani, asta să fie.
Foto Benjavisa Ruangvaree Art / Shutterstock
Spune-ti parerea!