Blog Kudic: Cu tristete, despre Romania

Nu se poate sa existe evolutie atunci cand principala preocupare cand stai la coada este sa asculti conversatia celui dinaintea ta. Remarcile de tipul “uite-o si pe asta ce rochie are” nu vor conduce niciodata la civilizatie. Sau la o tara in care oamenii sa zambeasca pe strada si sa fie deschisi. Amabilitatea nu inseamna utilizarea exacerbata a diminutivelor. Auzi peste tot “poftiti facturica”, “banutii”, “sa va dau si o punguta”, ca sa nu mai vorbesc de falsii umili care nu te scot din “sa traiti sefu’”. Amabilitatea vine din educatie, dar nu este simplu sa fii bun. Sa fii respectuos si sa nu te iei atat de tare in serios. Dar romanii sunt importanti, ei se pricep la toate, si la politica si la afaceri, si la arta. In metrou nu-si vad de cartea sau de ziarul lor, ci studiaza vecinii de compartiment. Dar nu ti-ar zambi pentru nimic in lume. Se uita chioras. Si atunci ma intreb, cum sa nu fii deprimat tot timpul? Criza sau nu, tara falimentara sau scandaluri politice, criza exista defapt la un nivel mult mai profund. Degeaba rujul Chanel e cu 50 de lei mai scump ca la Londra si toata lumea iese la terasa pe Smardan, distrugandu-si tocurile Prada in hartoapele din centrul vechi. Caci romanii ies sa se vada. Sa fie vazuti, sa treaca printre mese si sa se uite in farfuriile celor care servesc cina. Dar cati dintre cei care ies in acea noua cantina in aer liber se imprietenesc sau schimba doua vorbe cu cei de la masa alaturata? Si cand spun doua vorbe nu ma refer la “da-te mai incolo”.

---