Suflet si trup

“Si ce s-a mai intamplat?” l-a intrebat prietena mea. “Nimic” a spus el. M-am dus acasa si mi-am crescut copiii. N-am mai fost la medic niciodata. Dar, credeti-ma, aveam un dosar intreg de analize. Insa au trecut de atunci aproape 20 de ani. Iar azi am devenit bunic…”

Mi-a venit sa alerg dupa masina si sa-l vad cu ochii mei. Si sa-l imbratisez. Pentru ca povestea lui, pe care am crezut-o cuvant cu cuvant, mi-a confirmat ceva ce stiam dintotdeauna: ca sufletul nostru stie si poate, atunci cand reuseste sa se inalte peste nimicnicia de fiecare zi, sa vindece trupul. Si ca, atunci cand rugaciunea noastra trece de conventii, ajunge pana la Dumnezeu.

---