Setari Cookie-uri

Obiceiuri de Paste

Obiceiurile corespunzatoare Sarbatorilor Pascale sunt diferite de la zona la zona sau de la oras la oras. Noi le-am pregatit pe cele mai frumoase si mai raspandite dintre ele.

Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor se incheie cu Slujba Invierii ce are loc la miezul noptii cand fiecare credincios ia Lumina si o duce acasa dupa Slujba. Este bine ca la Slujba de Inviere sa mergem imbracati in haine noi ce au rolul purificarii sufletului si al trupului.

Lumanarea cu care s-a luat Lumina se pastreaza in casa si se aprinde in cazul unor boli sau calamitati naturale conform traditiilor populare.

In dimineata de Pasti ne spalam pe fata cu apa in care am pus un ou rosu si cativa banuti. Cine se spala ultimul ia banutii si ii pastreaza tot anul pentru a-i aduce noroc, fiind tot o superstitie populara.
Inainte sa ne asezam la masa trebuie sa luam anafura pe care am primit-o la Slujba Invierii si trei guri de vin rosu in timp ce stam cu piciorul drept pe lama unui topor pentru a avea sanatate tot anul.

Prima persoana care iti intra in casa in dimineata de Pasti trebuie sa fie barbat pentru a avea noroc pe tot parcursul anului.

Citește și:

Primul lucru pe care il servim la masa de Pasti sunt ouale rosii pe care le ciocnim mai intai varf in varf. Cojile primului ou se pastreaza tot anul pentru a aduce noroc.

De prin tara adunate…


Traditia din Moldova
spune ca baietii care sunt indragostiti trebuie sa mearga la casele fetelor si sa le ofere cate un ou rosu pentru ca acestea sa le impartaseasca dragostea. In dimineata de Pasti copiii se spala pe fata cu apa in care au fost puse doua oua: unul alb si unul rosu si cateva monezi. De asemene micutii isi freaca obrajorii cu oul rosu pentru a avea obraji frumosi tot anul.

In Banat este obiceiul tamaierii bucatelor in dimineata de Pasti. Dupa ce acest ritual este savarsit de catre femeile din casa, ele impart fiecarui membru al familiei vin si paine sfintite care se mananca inainte de degustarea celorlalte bucate.

Maramuresul este plin de traditii si obiceiuri, superstitii si practici populare. In dimineata de Pasti copilasii care au pana in 9 ani se duc in casele vecinilor pentru a-i anunta Invierea Domnului. Fiecare copil primeste cate un ou rosu conform traditiei.

Citește și:

Poate cea mai neobisnuita traditie este in Tara Motilor unde in dimineata de Pasti se ia toaca de la biserica si se duce in cimitir unde este pazita de catre baietii tineri. Daca toaca este furata paznicii trebuie sa ofere un ospat celor care au furat-o, iar daca “hotii” au esuat acestia sunt cei care ofera masa paznicilor.

Foto: colaj de Pasti, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
15 Aprilie 2014
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.