Kudika
1 Mai 2014

Daca iubirea de viata s-ar dezamagi in moarte, atunci cancerul dezamagirii ar roade maduva a toate

Joc

Copilul ce se invesmanta cu mantie de print
si poarta la gat lanturi aurite
pierde toata placerea jocului;
la orice pas se-mpiedica-n podoaba.
De teama c-o va rupe sau c-o va prafui
se tine departe de lume
si nu cuteaza nici sa se bucure.
De ce sa fie-ntemnitat in lux?
Oare nu-l dezbraci asa de dreptul de-a intra
in marea sarbatoare a vietii omenesti?

Libertate

Acolo, unde cugetul nu se-nspaimanta
si unde fruntea se inalta in tarie ;
acolo, unde liber esti de a cunoaste
acolo, unde lumea n-a fost parcelata
intre ingusti pereti domestici
acolo, unde cuvintele au izvorat
din adancimea adevarului adevarat
acolo, unde truda fara oboseala
intinde brate spre desavarsire
acolo, unde limpedele rau al ratiunii
nu-si pierde firul prin desertul singuratic
al obiceiurilor moarte
acolo, unde spiritul calauzit de tine
se-avanta-n largul meu largindu-se
prin fapta si gandire
in acest rai al Libertatii, Tata,
fa-mi patria sa se trezeasca !

Murmur

Acum vara a venit la fereastra mea,
cu murmurul si suspinele ei
si albinele grabite
aduc dragoste tufisului inflorit.

Noroc

Cand soarta-n bine iar se preschimba
si iar ti-ngaduie sa fii norocos;
cand fluviul placerilor – odinioara
secatuit – iar se revarsa in viata ta;
cand toti prietenii iti bat la usa
si toti dusmanii vor sa se-mpace;
cand ochii galesi, duiosi te-admira
si dulci surasuri ti-aduc ravase –
e vremea, Poetule, sa-ti zvarli pana,
inima de-o inima sa ti-o apropii,
buzele de-alte buze sa le-alipesti.

Ochi

Inima mea, pasare din salbaticie
si-a gasit cerul in ochii tai.
Ochii tai sunt leaganul zorilor,
Ochii tai sunt imparatia stelelor.
Cantecele mele se pierd in adancul ochilor tai
Lasa-ma sa ma inalt in aceste doua ceruri
In uriasa lor singuratate.
Lasa-ma doar norii sa le spintec
sa le-mprastii vasliri de aripi
in stralucirea lor plina de soare.

Primavara

Fie ca, pentru o clipa macar,
cantecul primaverii mele
sa rasune-ntr-a ta primavara!
Sa-si afle ecoul in freamat de frunze,
in zumzet de albine
si-n bataile inimii tale,
O, cititoarea mea de-acum intr-un veac!

Revolta

Doar tu imi trebuiesti, doar tu! - repete
acestea inima-mi de-a pururi, pe-ndelete.
Dorinti ce zi si noapte-mi dau tarcoale –
sunt calpe toate, pana-n samburi goale.
Cum noaptea ascunde-n intunericul din sine
nestavilita ei cerinta de lumina -
chiar astfel din adancul meu, din mine,
rasuna cantecul:
"De tine am nevoie, doar de tine!"
Si cum furtuna-si vrea sfarsitul in tacere,
chiar cand tacerea o loveste cu putere -
revolta mea loveste-n dragostea de tine,
si totusi striga:
Pe tine doar te vrea, pe tine!

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: