Ghicitoare in cafea

Mi-a pus ceasca in fata, apucand-o, atat pe ea, cat si farfurioara, cu un servet, ca sa nu fie atinse decat de mainile mele. Zambeam. Deja simteam cu incep sa ma imersez intr-o atmosfera de basm, ireala, atemporala, vesnica. Incet-incet, patrundeam pe un taram dincolo de agitatia unei lumi ignorante si lacome, care nu mai are timp, ochi si zabava ca sa mai vada semne.

A apropiat ibricul, apucat de toarta metalica cu acelasi servet, si mi-a turnat o portie zdravana din acea licoare magica, ramasa o taina in Europa pana pe la 1580. I se spunea vin arabesc.

Aburii imbietori mi-au inundat simturile si deja plescaiam, anticipand placerea degustarii primei picaturi de cafea. Prima si ultima picatura de cafea sunt cele mai bune. Prima e fierbinte si-ti agreseaza limba, deschizand drumul simfoniei care va urma. E o senzatie surprinzatoare, de fiecare data, care te ia pe nepregatite. Ultima picatura, deja rece, e, in schimb, cea mai savuroasa. E incarcata de toate amintirile recentei degustari, plus o nota de nostalgie care o umple de un gust aparte, diafan, ca o renuntare. Ca un ramas bun.

Am sorbit din cafea, incet, fara graba, gratuland gazda cu mormaieli satisfacute si cu zambete sagalnice. Ea nu-si pusese si ei cafea si doar statea in fata mea, privindu-ma si absorbind toate laudele mele mute. N-am sa stiu niciodata de ce zambeste o asemenea femeie cand ma priveste. Mi se intampla des, mai ales la femeile mai in varsta. Oi fi si eu vreo picatura care le trezeste amintiri ?

Am terminat cafeaua putin cam repede, grabit fiind sa trecem la partea cu adevarat interesanta. Ultima sorbitura mi-a inundat gura cu un val de zat si m-am strambat involuntar, smulgandu-i femeii un chicot amuzat. Acum adunam cu limba faramele de zat din gura, ca pe niste mici pietricele aromate pe care le spargeam cu dintii. Nu risipeam nimic.

---