Scoala sangelui, a durerii si a viselor neimplinite

A doua zi am facut cunostiinta cu prima profesoara de balet: Domnisoara Pavel. O domnisoara tanara, poate prea tanara, cu un par lung, drept si plictisitor. Ochii mari si privire rautacioasa, respiratie care miosea in permanenta a tutun si tigari, un corp solid si picioare foarte groase. Nu era balerina si nu dansase niciodata in viata ei. Domnisoara Pavel m-a urat din prima clipa in care am calcat pragul salii de balet. Timp de 3 ani, am reprezentat distractia ei suprema. Pe langa faptul ca eram grasa, eram un copil problema, iar principala mea problema era faptul ca gandeam. Faptul ca aveam o personalitate mult prea bine definita si ca nu ajunsesem la Liceul de Coregrafie impinsa de parinti. Eram unul dintre cei cativa copii veniti acolo pentru ca iubeam baletul. Nu aveam corpul perfect, nu eram schiloada si nici nu ma trimisesera ai mei pentru ca nu ma ducea mintea dar aveam picioare lungi. Dar mai presus de orice, insulta pe care o aduceam clasei si scolii intregi, era talentul meu pentru balet. Gratia, expresivitatea, acele lucruri care au contat pentru mine mai mult decat picioarele perfecte, dar care nu erau admise in scoala de balet romaneasca.

Doamnisoara Pavel m-a batut. Cu nuiaua si cu batul pana imi rupea “maioul de picior” si imi provoca rani. M-a tras de par si m-a imbrancit. Domnisoara Pavel m-a injurat. Se distra copios batandu-ma in ritmul muzicii cantate la pian. Domnisoara Pavel intra dimineata in sala, se uita la mine si spunea niste cuvinte pe care nu le voi uita niciodata: “Sabina, te-am vazut si mi-ai stricat ziua. Dispari din raza mea vizuala”. Singurul meu gand in fiecare zi era cum sa fac sa nu o supar pe Domnisoara Pavel. Sa o privesc, sa o evit, sa-i zambesc, sa ma ascund dupa pian. Domnisoara Pavel m-a obligat intr-o zi in care imi uitasem ghiozdanul sa lucrez in chiloti. A deschis apoi usa salii si a invitat baietii mai mari care se plimbau pe coridor sa se uite cum “lucreaza astea mici”. M-a adus in fata clasei, m-a umilit in pielea goala si apoi m-a dat afara sa repet pana imi iese pirueta pentru ca era nedemna de ora ei. Domnisoara Pavel ne invata ca in sala de balet nu exista prietenie. Daca una dintre noi lesina, cealalta isi continua lucrul si se bucura in sinea ei ca nu mai are competitie. Ne invata sa ne uram si sa ne inscenam diverse mici porcarii. Domnisoara Pavel avea preferate. Domnisoara Pavel imi dadea 7 in fiecare an la examen. Domnisoara Pavel m-a facut sa ma simt cel mai urat si incapabil copil. Un soi de esec, de broasca raioasa care sta printre lebede stralucitoare si nu trebuie sa le atinga cu niciun pret.

---