Scoala sangelui, a durerii si a viselor neimplinite

A urmat doamna Santo. M-a chemat la pregatire suplimentara o vara intreaga impreuna cu elevii de clasa a 12-a. Aveam 11 ani si tineam regim cu supa de varza. Faceam cate 500 de abdomene la calorifer apoi ea ma ciupea de burta. Ma intreba cum ma suport cand ma privesc dimineata in oglinda si daca nu mi-e rusine de ceea ce vad. Doamna Santo fusese balerina candva, in trecut, dar acum era doar o doamna in varsta, supraponderala si bolnava de diabet. Au venit in acelasi an in clasa mea Raluca si Miruna. Cele doua fiinte perfecte. Slabe, fusiforme si flexibile. Raluca venea uneori in weekend in vizita la mine acasa pentru ca era din Iasi, iar mamei mele i se rupea sufletul sa lase un asa copil singur in weekend. Ea primea piure si pui. Eu salata de cruditati. Ele au fost luate la olimpiada. Eu nu. Aproape am implorat-o pe doamna Santo sa imi permita sa particip la olimpiada, iar cand in sfarsit a acceptat, mi-am jurat sa nu mai pun gura pe nicio firimitura de mancare pana in ziua olimpiadei. Aveam parte oricum de un regim alimentar foarte strict. Mama nu imi dadea sa mananc decat legume, fructe si cate un colt de paine extra prajit. O puneam uneori pe sora mea sa fure o bucata de ciocolata pentru mine in zilele in care nu mai rezistam. Mancarea era cel mai mare dusman, un demon, dar in acelasi timp un taram exotic pe care imi doream cu nesat sa-l pot explora.

---