Setari Cookie-uri

3 Minute de meditație - Iată o carte pe care o pot citi toți cei de la 7 la 107 ani

Editura Trei a publicat luna trecută "3 Minute de meditație", cea mai recentă carte a psihiatrului și psihoterapeutului francez Christophe André.

Pe cât de simplă, pe atât de clară și bine structurată, „3 Minute de meditație” oferă o introducere în această disciplină spirituală, cu sfaturi și 40 de exerciții practice explicate tuturor celor care vor să afle mai multe informații despre beneficiile acesteia.

Meditatie

Sursa Foto: Shutterstock/By Photobank Gallery

Totodată, autorul vorbește și despre propria sa experiență și întâlnire cu meditația, el fiind unul dintre primii psihoterapeuți care a introdus-o ca formă de terapie în practica de zi cu zi, alături de pacienții săi. Acest moment a marcat un punct de cotitură în cariera și în demersul său profesional, mărturisind că acest lucru se datorează unei întâlniri cu totul speciale.

„Printr‑un noroc — cu toții știm ce mult contează uneori norocul — am avut ocazia să‑l întâlnesc pe Matthieu Ricard, care mi‑a dat răs­punsuri la întrebările legate de meditația budistă, m‑a ajutat să o descopăr și mi‑a spus că se afla în legătură cu anumiți pionieri din vremea aceea, per­soane care făceau studii științifice pe tema medita­ției. M‑am format alături de ei, mai ales alături de Jon Kabat‑Zinn și de Zindel Segal”, povestește Christophe André în „3 Minute de meditație”.

Citește și:

3 minute de meditatie

Învățăturile primite de la Matthieu Ricard, călugăr budist, autor și traducător al textelor budiste, care a petrecut mai bine de 40 de ani în Himalaya alături de maeștri spirituali tibetani și care a devenit interpretul oficial de limbă franceză al lui Dalai Lama, i-au adus lui Christophe André nu numai informații folositoare pentru profesia sa, dar și o frumoasă prietenie și o colaborare în zona publicistică.

În opinia lui Matthieu Ricard, „3 Minute de meditație” este cartea perfectă pentru toți cei care sunt curioși și atrași de tehnica meditației, dar care nu știu de unde să înceapă.

„Cu bunăvoința sa caracteristică, Christophe André ne poartă într-o călătorie în care ne ghidează pe parcursul celor mai simple, dar și celor mai pline de recompense etape ale meditației. Fiecare dintre cele 40 de exerciții propuse de autor au o scurtă introducere explicativă, o parte practică și un sfat. Să fim atenți la respirație, acest companion care ne însoțește tot timpul (…), să apreciem momentul prezent oprindu-ne să privim cerul, să ascultăm păsările sau un copil care râde, să savurăm un pahar cu apă rece, un ceai sau o cafea, să lăsăm de-o parte, timp de câteva minute, speranțele, fricile sau îndoielile noastre, pentru unica bucurie de a fi prezent. Să devenim conștienți de starea noastră interioară, să fim atenți la mesajele pe care ni le transmite corpul nostru; să nu mai fim «jucăria» impulsurilor și emoțiilor noastre, să aducem și să creștem în inima noastră bunăvoința pentru tot ceea ce ne înconjoară; să adormim cu spiritul senin”, scrie Ricard, exemplificând modul în care André își îndeamnă cititorii să parcurgă cei mai mărunți pași înspre o mai bună cunoaștere de sine și spre „o modalitate mai echilibrată de a fi și o încredere crescută în capacitățile noastre de a stăpâni hazardul existenței.”

Citește și:

Mai mult decât atât, el precizează că „3 Minute de meditație” este cu atât mai utilă cu cât se adresează publicului larg, inclusiv celor pentru care cuvântul „meditație” și acțiunea în sine pot fi asociate cu o practică religioasă sau cu ceva extrem de dificil de pus în aplicare.

Meditatie

Sursa Foto: Shutterstock/By KieferPix

„Această abordare plină de bun simț clarifică, în egală măsură, și neînțelegerile, dar și clișeele și prejudecățile legate de subiectul meditației. De exemplu, că ne așezăm înconjurați de un nor de tămâie și ne forțăm - fără succes - să ne oprim gândurile, cu scopul de a evada din realitatea cotidiană… Beneficiile meditației sau, altfel spus, «antrenamentul spiritului» au fost intens studiate de psihologi și de specialiștii în neuroștiințe. Meditația este modalitatea perfectă de a ne familiariza cu propriul nostru spirit, de a ne cultiva inteligența emoțională și de a ne întări reziliența. Această tehnică ne ajută să dezvoltăm relații armonioase cu ceilalți și cu noi înșine și să ne bucurăm mai mult de momentul prezent. Îi mulțumesc lui Christophe că ne-a amintit toate aceste lucruri cu blândețe și iscusință. Iată o carte de care se pot bucura și pe care o pot citi toți cei de la 7 la 107 ani”, încheie Ricard.

Citește și:

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/By Photobank Gallery

Vizionare placuta


Kudika
9 Septembrie 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.