„Exilatii" – un spectacol extraordinar, dupa Ivan Vazov, in regia lui Alexander Morfov, o productie a Teatrului National din Sofia, va veni la Teatrul National din Bucuresti cu o singura reprezentatie, pe 2 martie 2010 la ora 19:00, la Sala Mare. Braila, anul 1870, marginea Imperiului Otoman. Cativa refugiati bulgari pun la cale, intr-un birt, o revolutie. Fara bani, dar cu idealuri marete, fara sustinere, dar plini de entuziasm, fara arme, dar dornici de a fi liberi din nou. Oare vor reusi daca vor pune in scena o piesa care le va aduce atat de multi bani incat sa porneasca o revolta? Si cat de asemanatori sunt acesti bulgari din secolul XIX cu noi, cei de azi? Acesta este pariul Teatrului National din Bucuresti care a invitat trupa Teatrului National din Sofia pentru o unica reprezentatie a spectacolului „Exilatii" dupa Ivan Vazov, clasicul literarii bulgare. Acesta este si pariul regizorului Alexander Morfov, unul dintre cei mai apreciati regizori bulgari ai momentului. Bazat pe nuvela din 1884 intitulata "Nedoritii, neiubitii" de Ivan Vazov, "patriarhul literaturii bulgare" si pe alte cateva texte, "Exilatii" prezinta vietile catorva refugiati saraci ajunsi in Romania cu gandul de a declansa o revolutie pentru a-si elibera tara de asuprirea otomana. In timpul spectacolului vom trai alaturi de protagonisti povestea unui mare ideal. Tremuram impreuna cu ei de frig in timpul iernilor geroase prin care trec fara niciun ban sau caldura, le simtim foamea, alinarea si euforia cand sunt in compania compatriotilor si le intelegem dorinta de a avea o patrie atunci cand stam impreuna cu ei pe un mal al Dunarii si privim intr-acolo unde familiile lor traiesc sub opresiunea otomana. „Exilatii" - un spectacol pe care daca-l ratati in martie la National, cu siguranta veti merge sa-l vedeti in Bulgaria! Spectacolul se joaca in limba bulgara, cu supratitrare in limba romana.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: