Ion Bocancea, copilul care l-a adus la viață pe Nică în celebra ecranizare „Amintiri din copilărie”, și-a urmat destinul departe de lumea cinematografiei. Deși a primit o ofertă de a juca într-un film în Belgia, viața l-a condus spre un alt drum.
Ion Bocancea rămâne, pentru generații întregi de români, copilul poznas care a dat viață lui Nică, personajul emblematic din filmul „Amintiri din copilărie”. Deși rolul său a devenit legendă, actorul nu a urmat o carieră în cinematografie, ci a ales un drum diferit în viață. Astăzi, pe 7 februarie, el împlinește 74 de ani, iar destinul l-a purtat pe alte meleaguri decât cele ale scenei.
Cum a ajuns Ion Bocancea să-l interpreteze pe Nică
Născut la Bicaz, Bocancea avea doar 13 ani când a fost descoperit de echipa de casting pentru filmul regizat de Elisabeta Bostan. A fost ales pentru acest rol grație personalității sale spontane și a prezenței sale carismatice.
„Atunci când au intrat în clasă, eram la o oră de desen și eram preocupat să desenez ceva... în timpul ăsta eu fluieram și mâzgăleam acolo... Toată lumea s-a ridicat în picioare, dar eu, nimic, îmi vedeam de treabă”, a povestit actorul într-un interviu mai vechi.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Comedia erorilor de William Shakespeare, în regia Sânzianei Stoican, o nouă premieră a Teatrului Nottara
- USR nu este de acord cu declararea doliului național după decesul lui Ion Iliescu
- Pepe deschide arhiva familiei într-un film de o viață: Viața de Țigani
După mai multe probe de selecție, inclusiv teste de echitație, înnot și chiar o scenă de nuditate pentru celebra scenă „La scăldat”, Bocancea a fost desemnat să împreteze rolul care l-a consacrat.
O carieră de actor abandonată pentru o altă pasiune
Deși filmul l-a transformat într-un nume cunoscut, Ion Bocancea nu a urmat drumul actoriei. După ce a absolvit liceul la Bicaz, a încercat să intre la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Bacău, dar nu a reușit. A continuat să joace ocazional în piese de teatru la Piatra Neamț și Bacău, dar și-a găsit chemarea într-un alt domeniu.
A obținut permisul auto și, din pasiune pentru mașini, a devenit instructor auto, meserie pe care a practicat-o mulți ani. În 1972, a primit o ofertă de a juca într-un film belgian, dar proiectul a fost abandonat din cauza obligației de a satisface stagiul militar. Ulterior, s-a angajat la fabrica de ciment din Bicaz, lucrând ca programator de calculatoare.
Din 1976, Ion Bocancea s-a stabilit în Banat alături de soția sa, continuând să activeze în domeniul auto. Deși s-a îndepărtat de lumea filmului, rolul lui Nică i-a asigurat un loc de neuitat în memoria colectivă a românilor. Astăzi, duce o viață liniștită, departe de faimă, dar cu amintiri frumoase din perioada copilăriei petrecute pe platourile de filmare.
Sursa foto - PublicDomainPictu / Pixabey