„Ultimul deceniu s-a remarcat prin interesul crescând și accentul pus asupra subiectelor care au legătură cu stresul, atât în spațiul public, cât și în mediul științific”, precizează Ellis, Gordon, Neenan și Palmer, psihoterapeuți și autori ai cărții Terapia stresului. O abordare comportamentală rațional-emotivă, recent publicată la Editura Trei, în colecția Psihologie și Psihoterapie.
„Pe lângă faptul că există în sine, poate fi propria cauză, dar și propriul efect”, spunea medicul endocrinolog Hans Selye care, în urmă cu 85 de ani, descoperea accidental în cercetările de laborator existența și efectele negative ale stresului, numit inițial sindromul general de adaptare. Jocul de cuvinte folosit de Selye exprimă cel mai bine ideea prin care stresul, cu precădere cel psihic, deși nu este atât de specific ca alte patologii, poate fi mult mai nociv atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Indiferent de manifestare, stresul are două constante. Prima se referă la faptul că acesta declanșează răspunsuri puternice din partea organismului, în încercarea de a menține homeostazia (starea de echilibru intern). Cea de-a doua caracteristică include ideea că, pe termen lung, stresul produce efecte negative și duce la serioase tulburări psihosomatice, ca hipertensiunea, migrene, tulburări ale sistemului digestiv, endocrin, depresie, anxietate etc.
Ce este stresul și cum ne afectează?Dintr-o perspectivă inițial medicală, Hans Selye a punctat ideea că „stresul este, în esență, gradul de uzură al corpului”, iar în opinia sa, reprezintă „răspunsul nespecific al organismului la acțiunea oricăror presiuni” , dezvoltând un model de răspuns al organismului la factorii stresori: reacția de alarmă, etapa de rezistență sau recuperare în care sistemul nervos autonom rezistă impactului și, dacă nivelul de stres este în continuare ridicat, cea de-a treia etapă – instalarea epuizării (burnout).
Spune-ti parerea!