De ce avem nevoie de Terapia stresului și care sunt beneficiile sale

Ce este stresul și cum ne afectează?

Dintr-o perspectivă inițial medicală, Hans Selye a punctat ideea că „stresul este, în esență, gradul de uzură al corpului”, iar în opinia sa, reprezintă „răspunsul nespecific al organismului la acțiunea oricăror presiuni” , dezvoltând un model de răspuns al organismului la factorii stresori: reacția de alarmă, etapa de rezistență sau recuperare în care sistemul nervos autonom rezistă impactului și, dacă nivelul de stres este în continuare ridicat, cea de-a treia etapă – instalarea epuizării (burnout).

Altfel spus, atunci când experimentăm situații stresante, care ne depășesc capacitatea de adaptare, fie că este vorba despre un stres acut sau cronic, organismul nostru pune în acțiune hormonii de stres, catecolaminele (dopamina, adrenalina și noradrenalina) pentru a face față evenimentului negativ și a mobiliza resursele organismului. Creierul și corpul nostru lucrează atât de intens la sistemul de alertă, în eliberarea hormonilor de stres, încât neglijează alte funcții: pe cele normale, de bază, cum ar fi apărarea imunitară. Prin urmare, acest răspuns perpetuat pe termen lung poate deveni mai nociv decât stresorii în sine.

Cum pot fi combătute aceste efecte, prin metode terapeutice?

Acest răspuns al organismului nu poate fi oprit. El este unul străvechi, activat în fața pericolelor fizice, cu scopul supraviețuirii. În epoca modernă, factorii stresori au fost înlocuiți preponderent de cei psihologici, interni, dar răspunsul la stres este activat în același mod. Deși un anumit nivel de activare internă determinată de stres poate spori performanța în diverse domenii, vorbim despre stresul nociv, prin prisma terapiei stresului dezvoltată în cartea cu același nume, atunci când „o persoană expusă la o serie de factori de stres interpersonali și de mediu, percepuți ca cerințe care depășesc abilitățile persoanei de a le face față, provoacă o stare de distres emoțional și fiziologic și/sau când o situație actuală este percepută ca fiind amenințătoare, copleșind resursele persoanei de a-i face față.”