Setari Cookie-uri

De ce e bine ca părinții să ceară iertare copiilor

Psihoterapeuta britanică Philippa Perry propune înțelegerea câtorva pași, însoțiți de exemple din experiența sa de terapeut și din cea de părinte: 

Psihoterapeuta britanică Philippa Perry acordă cea mai mare importanță construirii și îmbunătățirii relației parentale. „Voi vorbi despre cum poate influența comportamentul din timpul sarcinii legătura dintre mamă și copil și cum să vă raportați la bebeluș, la copil, la adolescent sau chiar la copilul adult, astfel încât relația dintre dumneavoastră să îi dea acestuia putere, iar dumneavoastă satisfacție. Și, ca rezultat, veți reuși să evitați războaiele de la sculare, ora mesei, baie și culcare. Această carte este pentru părinții care nu numai că își iubesc copiii, dar vor să îi și placă”, spune Perry.

Featured foto by fizkes via Shutterstock

Ultima afirmație, deși la prima vedere pare un paradox, reprezintă în opinia autoarei mai multe realități, trăite de fiecare părinte și expuse în cartea sa într-un cadru bine structurat, pe înțelesul tuturor, cu o perspectivă bună de privit și aplicat. Pe de-o parte există iubirea părinților pentru copiii lor, în esența ei, permanentă și firească. Pe de altă parte, ea este supusă provocărilor de zi cu zi, printre care se numără presiunile și așteptările pe care adulții le au față de ei înșiși în rolul de părinți. Sau conflictele interioare resimțite în momentele de frustrate, enervare, furie, provocate de diverse comportamente ale celor mai mici sau mai mari. Pentru a le depăși cu succes, Perry propune înțelegerea câtorva pași, însoțiți de exemple din experiența sa de terapeut și din cea de părinte:

Citește și:

1. Relația părinte-copil.

Ea explică faptul că a crește un copil nu înseamnă (numai) acțiuni – lucruri pe care părintele le face cu copilul, pentru el sau îl pune pe el să le facă, traduse în educația prin învățare. În primul rând, creșterea copilului pornește de la relația dintre figura parentală și copil, relație care va da celui mic siguranță și ulterior putere lui și copiilor lui. „Dacă am fi plante, acea relație ar fi solul. Relația susține, hrănește și permite – sau împiedică – dezvoltarea. (...) Aceasta este o abordare pe termen lung și nu o colecție de sugestii și trucuri. Mă interesează cum ne putem înțelege copiii și nu cum îi putem manipula”. Însă, pentru a construi o relație autentică împreună cu cel mai mic membru al familiei, psihoterapeuta recomandă pasul 2.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
17 August 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.